Criza politică de la Paris a ajuns la un punct critic. Emmanuel Macron, care s-a prezentat drept succesorul spiritual al generalului de Gaulle, pare acum autorul prăbușirii sistemului pe care acesta l-a fondat. Cea de-a Cincea Republică, creată pentru stabilitate și echilibru, se confruntă cu o paralizie instituțională fără precedent, alimentată de erodarea autorității prezidențiale, fragmentarea politică și creșterea influenței extremei drepte, scrie Bloomberg
Un sistem de echilibru și control conceput pentru a ține extrema dreaptă departe de putere a ajuns să provoace paralizie politică.
Pentru un om care s-a prezentat ca un nou Charles de Gaulle, există o ironie amară în faptul că declinul politic prelungit al lui Emmanuel Macron erodează chiar Constituția creată de eroul său.
A Cincea Republică Franceză s-a născut dintr-o perioadă de instabilitate politică gravă și dintr-un șir nesfârșit de prim-miniștri care se succedau la putere.
Sună cunoscut?
Situația din 1958 era, desigur, mai gravă, dar sistemul conceput de generalul de Gaulle pentru a restabili ordinea — oferindu-și puteri prezidențiale inspirate de modelul american — pare astăzi depășit. Macronismul l-a adus în pragul colapsului.
Un sistem de control politic menit să împiedice extrema dreaptă să ajungă la Palatul Élysée a ajuns să blocheze complet funcționarea statului. Unii dintre foștii săi aliați, loialiști pe care Macron i-a numit în funcția de prim-ministru, îi cer acum demisia.
Săptămâna aceasta, Macron a fost văzut plimbându-se singur pe malul Senei, într-un palton negru, reflectând probabil dacă ar trebui să renunțe la putere sau să continue până în 2027, când este programat următorul scrutin prezidențial. De Gaulle însuși a căutat singurătatea când și-a încheiat mandatul, retrăgându-se în mediul rural irlandez.
Macron pare hotărât să reziste, dar este capabil de surprize, cum a fost dizolvarea neașteptată a Parlamentului, care a declanșat actuala criză politică.
Poate găsi o consolare privind peste Canalul Mânecii, unde Partidul Conservator — odinioară cea mai de succes formațiune politică modernă — a ajuns o umbră a sa, repetând clișeele epocii Thatcher la congresul său anual aproape gol.
Franța, care se vedea superioară vecinilor săi, a devenit între timp „copilul problemă” al Europei. Datoria publică franceză este acum principalul motiv de îngrijorare, nu „lo spread”-ul Italiei.
Așa cum de Gaulle visa să conducă o Europă geopolitic autonomă, Macron a încercat să joace același rol. Însă Germania lui Friedrich Merz este cea care pune acum banii pe masă și preia inițiativa.
După Macron, nu mai rămâne decât potopul.
