Mandatul Ursulei von der Leyen la conducerea Comisiei Europene a fost marcat de politici ineficiente și decizii care au accelerat declinul Europei. Sub conducerea ei, Bruxellesul a abandonat pragmatismul și realitatea economică în favoarea unor obsesii ideologice, precum agenda „verde” și implicarea excesivă în războiul din Ucraina. Rezultatul este un continent dezindustrializat, cu prețuri energetice exorbitante, granițe vulnerabile și o influență globală diminuată – un bilanț care transformă moțiunile de cenzură împotriva ei într-un verdict dur, dar justificat, scrie European Conservative
Sub conducerea Ursulei von der Leyen, Bruxellesul a încetat să mai fie un administrator tehnocratic și previzibil al pieței comune și s-a transformat într-un imperiu misionar – fanatic, punitiv și complet rupt de realitate.
Săptămâna aceasta, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se confruntă nu cu una, ci cu două moțiuni de cenzură. Acestea reprezintă un verdict corect pentru cinci ani catastrofali – și pentru Europa eșuată pe care Ursula von der Leyen a creat-o. În 2019, când von der Leyen a preluat conducerea Comisiei, ea își promova cu mândrie – chiar dacă ridicol – viitorul mandat drept o „Comisie geopolitică”. Ceea ce lasă în urmă este un continent rupt, dezindustrializat și divizat, irelevant pe scena mondială, umilit și sărăcit, complet dependent de puteri externe granițelor sale.
A trecut mult timp de când continentul a mai văzut o conducere atât de spectaculos ineficientă. Desigur, ar fi nedrept să i se atribuie doar ei degradarea Uniunii – uriașa mașinărie de la Bruxelles se află de mult timp în descompunere. Uniunea nu și-a revenit niciodată complet după greșeala gravă a introducerii monedei unice, euro, în 2002. Criza financiară de șase ani mai târziu a expus rănile deschise de acea nebunie într-un mod brutal. În 2012, UE a rămas în urmă față de Statele Unite în ceea ce privește producția economică. Datoria medie a guvernelor a crescut abrupt, de la 60% la 84% din PIB în aceeași perioadă. Nu se poate nega că von der Leyen a preluat un imperiu rănit.
Totuși, în timp ce von der Leyen se imagina conducând o mare revenire continentală – una care să susțină aspirațiile ei neo-napoleoniene de „Comisie geopolitică” – ea a devenit, în schimb, marele accelerator al putrefacției europene. La cinci ani de la începutul mandatului ei, UE este prinsă într-un război proxy pierdut în Ucraina – unul urmărit și escaladat de von der Leyen cu o determinare aproape patologică. Oamenii cred adesea că ultimele decenii de globalizare au marcat decăderea relativă a „Occidentului”. De fapt, Europa este cea care s-a scufundat. În anii ’90, atât UE, cât și SUA reprezentau aproximativ 25% din PIB-ul global, iar SUA și-a recâștigat în mare parte acele niveluri. Europa a implodat până la doar 15%. Sub von der Leyen, prăbușirea a devenit exponențială.
Dezastrul energetic
Președinta Comisiei a sacrificat prosperitatea europeană pe două altare: unul, chimera hiper-verde; celălalt, aventura ucraineană. Comisia a promis să construiască o Europă „verde și sigură”. În schimb, fixarea pe ruperea legăturilor energetice cu Moscova – impusă ca o datorie morală sacrosanctă – și cealaltă obsesie a lui von der Leyen pentru politici ecologice „să sune bine” au condus continentul către prețuri energetice în spirală și un exod industrial fără multe paralele în istoria Europei. A fost auto-sabotaj. Europa a înlocuit aprovizionările sigure de gaz rusesc cu LNG american mult mai scump și cu surse regenerabile volatile, incapabile să satisfacă nevoile industriei.
Prețul nu a fost doar neplăcut, ci istoric ca impact. Eurostat înregistrează o reducere de aproape 6% a producției industriale din 2021. În „motorul” Europei, Germania, producția a scăzut cu aproximativ 12%. Fostul gigant BASF investește acum în China; constructorii de automobile concediază personal; fabricile de aluminiu și sticlă se închid sub prețuri energetice duble față de America și triple față de China. În timp ce Washingtonul reindustrializează, von der Leyen îneacă industria europeană în taxe pe carbon, birocrație și aventurism geopolitic.
Granițe fără suveranitate
Aceeași mioopie guvernează politica imigrației. Aproximativ 380.000 de treceri ilegale au fost înregistrate în 2023 – cel mai mare număr din 2016. Absurdul „Pact pentru Migrație și Azil” nu a reușit să oprească asaltul. A înlocuit realismul cu ritual: cote, scheme de relocare și predici – când nu sancțiuni și amenințări – către cei suficient de raționali pentru a rezista.
Toate sondajele credibile confirmă ceea ce simt cetățenii: elitele Europei sunt surde chiar și atunci când granițele ei sunt atacate. În loc să consolideze securitatea, Comisia a încercat să certe guvernele care le apără. Ungaria și Polonia, conduse de conservatori la momentul respectiv, au fost criticate pentru „subminarea valorilor europene”, când, de fapt, ele erau cele care le apărau.
Un război fără strategie
Chiar și cea mai mare obsesie a lui von der Leyen – războiul ruso-ucrainean – a alunecat într-o rușine definitorie pentru epocă. Desigur, Europa a fost inițial unită când tancurile rusești au început să intre pe teritoriul ucrainean. Sancțiuni au fost impuse, sute de miliarde acordate ca sprijin și solidaritatea proclamată. Mașinăria de la Bruxelles nu s-a sfiit să intimideze pe cei sceptici, așa cum Ungaria și alții pot confirma.
Totuși, oricui avea simț istoric și geopolitic îi era clar că nicio sumă de ajutor european nu putea înclina balanța astfel încât mica Ucraină să învingă cea mai mare putere nucleară a lumii. Cel mult, Bruxelles putea întârzia inevitabilul cu costul a sute de mii de vieți, într-o politică geostrategic catastrofală: un inamic din Rusia bogată în resurse, o Ucraină permanent distrusă și un continent sărăcit și dezindustrializat.
Exact asta a reușit von der Leyen să realizeze – și aceasta va fi moștenirea ei. Până în 2025, Ucraina rezistă fără nicio speranță de a recuceri teritoriile pierdute; acordul oferit de ruși în 2022 – neutralitate, forțe armate reduse și pierderea a două regiuni ocupate în loc de patru – pare un vis imposibil. Von der Leyen a jucat un rol crucial în iluzia victoriei pentru ucraineni – manipularea UE și promisiunile de sprijin nesfârșit au alimentat încrederea lor, ducând la decizii autodistructive repetate. Istoria nu o va aminti pe von der Leyen drept prieten al Ucrainei – ci ca arhitect principal al catastrofei ucrainene.
O casă construită pe nisip
În economie, cifrele vorbesc de la sine. Salariile reale în zona euro au stagnat din 2020. Datoria guvernului francez depășește acum 115% din PIB. Germania a înregistrat a doua recesiune din trei ani. Ambele țări se confruntă cu tulburări politice nemaivăzute de la Al Doilea Război Mondial.
Criza Europei nu este doar economică, ci spirituală. Ea a uitat că succesul nu rezultă din slogane pompoase, ci din conducere prudentă.
Von der Leyen nu este singura vinovată pentru acest declin, dar a devenit simbolul și gardianul său. Sub conducerea ei, Bruxellesul a încetat să mai fie un administrator tehnocratic plictisitor și s-a transformat într-un imperiu misionar – zelot, punitiv și complet rupt de realitate.
Reînnoire sau ruină
Europa nu are nevoie de un mesia; are nevoie de competență. Are nevoie de lideri care să înțeleagă că suveranitatea și cooperarea nu sunt opuse, ci piloni ai păcii. Viitoarea Comisie trebuie să renunțe la politica narcisist-moralistă și să revină la politica bunului-simț.
Securitatea energetică trebuie să vină înaintea ideologiei. Granițele trebuie securizate înainte de a fi împărtășite. Diplomația trebuie să slujească cetățenii europeni, nu fanteziile birocraților.
Dacă Uniunea nu va descoperi aceste adevăruri, statele vor acționa de la sine. Moțiunile de cenzură din Parlamentul European nu sunt doar teatru politic. Ele reprezintă un moment necesar de responsabilitate. Supraviețuirea Europei cere nimic mai puțin decât un nou început și o conducere capabilă să vadă realitatea.
