De luni, masca de protecție devine obligatorie în Maramureș

05 Apr 2020 | scris de A.V.
De luni, masca de protecție devine obligatorie în Maramureș

Prefectul de Maramureș, Silviu Ungur a semnat documentul prin care sunt aprobate cele patru măsuri, care vor intra în vigoare de luni ce au fost propuse de șeful administrației județene pentru prevenirea răspândirea bolii COVID-19 în Maramureș, scrie ZiarMM.ro.

”Începând cu data de 6 aprilie 2020, devine obligatorie pentru toți cetățenii județului Maramureș sau pentru cei care tranzitează județul, acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic, de transmitere a virusului SARS-Cov-2. Măsura va fi aplicată în spații publice sau la locul de muncă de către toate persoanele, fie că acestea prezintă simptome de infecție respiratorie sau nu”, a declarat șeful administrației județene.

A doua măsură este una așteptată de multă vreme, respectiv testarea, la finalul perioadei de carantinare, a persoanelor care ies din carantina instituționalizată, județul nostru având cei mai mulți carantinați după București – Ilfov.

Astfel, începând de luni, 6 aprilie, toate persoanele aflate în carantină în județul Maramureș vor fi testate (prin efectuarea de teste rapide – serologice) pentru evaluarea riscului epidemiologic de infectare cu noul coronavirus, imediat după expirarea termenului minim de 14 zile de carantinare.

O a treia măsură face referile la obligațiile angajatorilor, care trebuie să instituie măsuri preventive de sănătate și de reducere a riscului epidemiologic.

A patra și ultima măsură solicitată la CJSU, face referire la asigurarea cu cele necesare traiului zilnic pentru persoanele care se află în izolare la domiciliu, mai notează sursa citată.

Județele Galați și Vaslui au anunțat și ele, în acest weekend, că de luni va fi obligatorie purtarea unei forme de protecție a feței la ieșirea din casă.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră