Cum l-a debarcat Ghiţă pe Coldea în şapte paşi

13 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Cum l-a debarcat Ghiţă pe Coldea în şapte paşi

Sebastian Ghiţă este dispărut de mai bine de trei săptămâni. Din ascunzătoarea lui secretă, fostul patron RTV trimite , nu s-a descoperit încă cine este „postaşul“ mesaje înregistrate. Până acum, ŞAPTE la număr. Protagoniştii: Coldea de la SRI, Codruţa Kovesi, şefa DNA, dar şi alte personaje. Excursii luxoase, costisitoare, dar exotice, dezvăluiri despre sistemul mafiot din România, făcute chiar de fostul preşedinte Traian Băsescu, ameninţări şi şantaje. Pare o telenovelă sau un episod din celebrul şi interminabilul „Tânăr şi neliniştit“. Vom vedea dacă această telenovelă din ciclul ˜Ghiţă, dă-te prins!“ va continua cu noi dezvăluiri... Până una alta, cea de-a şaptea înregistrarea- vacanţa petrecută pe tărâmuri exotică de Ghiţă, împreună cu Florian Coldea şi familia, a stârnit prima reacţie a Serviciului Român de Informaţii.

Mai exact,   Directorul SRI Eduard Hellvig a dispus punerea la dispoziţie a generalului Florian Coldea, atribuţiile sale urmând să fie preluate de şeful SRI. Decizia vine ca urmare a dezvăluirilor făcute în ultimele săptămâni de fostul deputat Sebastian Ghiţă despre relaţia cu prim-adjunctul SRI şi acţiunile acestuia din ultimii ani.SRI a dat publicităţii o primă reacţie după dezvăluirile care îl vizează pe generalul Florian Coldea, făcute de Sebastian Ghiţă în ultimele săptămâni.

PRIMA REACŢIE OFICIALĂ A SRI! 

"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard HellvigSunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.

Precizăm că SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate.

Instituţia noastră apreciază ca deosebit de important principiul legalităţii, care guvernează întreaga activitate a Serviciului, ca fiind o garanţie a respectării drepturilor omului şi a reputaţiei cadrelor instituţiei. Ne reafirmăm determinarea de a menţine standardele de profesionalism pe care sunt construite alianţele din care SRI face parte alături de servicii partenere din state cu tradiţie şi democraţii consolidate.

Reiterăm faptul că Serviciul Român de Informaţii îşi îndeplineşte misiunile cu bună credinţă, în interesul securităţii naţionale şi a cetăţenilor români", se arată în comunicatul SRI.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a dezvăluit, într-o nouă înregistrare, a şaptea, difuzată la RTV  că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea. Totodată, Ghiţă a arătat că "binomul" Coldea - Kovesi îl are "prizonier" pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat sub ameninţarea unor dosare penale atât pe numele său, cât şi al soţiei sale, Carmen Iohannis.

"Poate vă întrebaţi de ce am făcut toate aceste dezvăluiri şi de ce am avut curajul să spun ceea ce cred eu că s-a stricat în România în ultimii ani şi cine sunt cei care în opinia mea sunt vinovaţi. Am făcut-o pentru că deja lucrurile avansează galopant spre un fel de teroare căreia nimeni nu-i va mai putea rezista.

În ultima apariţie v-am prezentat mai multe date despre relaţiile cu Coldea şi Kovesi. Am să mă concentrez pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD şi am hotărât să mergem într-o vacanţă, înt-o insulă exotică. Am stat împreună şi se poate verifica uşor. Am stat la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare am găsit acasă pliantul de la hotel. Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta.  Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul. 

Ep. 1. Ghiţă,  „La Chilia-n port“  şi Codruţa  Kovesi...

„Vreau să o întreb pe doamna Kovesi daca isi mai aduce aminte de petrecerea din vila de la Sinaia în care cântam împreunî cu Vasile Dîncu „La Chilia-n port“, varianta pentru statul de drept”, a întrebat-o Ghiţă pe şefa DNA în prima înregistrare lăsată. 

„Daca înregistrarea a inceput sa ruleze, lucrurile nu mai sint bine deloc. Ce se intimpla azi in Romania e o chestiune de nedescris. S-a incercat deja si poate ca se va reusi zdrobirea vointei romanilor si intoarcerea votului pe care acestia l-au dat masiv in favoarea dezvoltarii, unor oameni care sa construiasca si sa dezvolte Romania. DNA e instrumentul folosit de mai marii zilei si de catre interese straine. Dragnea, care conduce PSD, a fost santajat si amenintat si presat sa nu devina premier”, a spus Ghita in inregistrare.

Sebastian Ghita a sustinut ca a cunoscut-o pe Kovesi „în sediile SRI, la K2, K4 si K14″, si ca s-a intalnit cu aceasta „minim 2 ori pe saptamana inca din 2010, pana in 2014″. Au existat „poate sute de astfel de intalniri au existat in acesti ani”, iar la unele dintre participau doar „gen. Coldea, Kovesi si un sef al statiei CIA din Romania”. Acesta a avansat si doua nume: Karl Schwab, „fostul sef al doamnei Kovesi”, si Eric Ashely, „poate actualul sef al doamnei Kovesi”.

Drept dovada, Ghita a prezentat doua carti de vizita cu numele celor doi. Sebastian Ghita a mai declarat ca a fost vizitat recent de un „avocat apropiat al DNA” care „in mod direct” i-a „sugerat, spus” ca daca face niste denunturi impotriva lui Liviu Dragnea mai are „o sansa”.

 

Ep.2 Ghiţă: Toate dosarele patronilor media au fost măsluite...

 Postul Romania TV a difuzat o noua inregistrare cu fostul politician Sebastian Ghita, unde face dezvaluiri despre procurorul Negulescu, zis „Portocala”. Ghita afirma ca toate dosarele patronilor media au fost masluite.

„Am vazut cu ochii mei ce a facut Kovesi în cazul Realitatea Media. Am auzit despre cazul închidereii lui Voiculescu de la Traian Băsescu. Mi-a spus că are şi înregistrări despre inchiderea lui Dan Voiculescu. Am date şi informaţii despre acest sistem care l-a executat pe Adrian Sârbu. Toate dosarele cu patroni de media au fost măsluite”, a dezvăluit Ghiţă. Fostul deputat a subliniat că în cazul său totul a pornit prin numirea ofiţerului SRI Sabin Iancu, care l-a selectat pe procurorul DNA Negulescu să facă treburile murdare li l-a ajutat pe procurorul DNA Negulescu să măsluiască dosarele.

 

Ep. 3.  Ghiţă: Laura Codruţa Kovesi “m-a învăţat cum să valorific discuţiile cu Vîntu astfel încât ele să pară şantaj, ameninţare sau să se încadreze la fapte penale

În cea de-a treia înregistrare, afaceristul o acuză pe şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, printre altele, că s-a folosit de el pentru pune mâna pe postul Realitatea TV, dar şi pentru a obţine denunţuri împotriva unui alt afacerist celebru, Sorin Ovidiu Vîntu. Ghiţă susţine că Laura Codruţa Kovesi “m-a învăţat cum să valorific discuţiile cu Vîntu astfel încât ele să pară şantaj, ameninţare sau să se încadreze la fapte penale. Doamna Kovesi mi-a sugerat cum să vin cu denunţuri şi informaţii astfel încât dânsa să facă un dosar mare care să-i permită să preia conducerea DNA”.

Pe de altă parte, Ghiţă susţine că din momentul în care au apărut neînţelegeri între cei doi, Laura Codruţa Kovesi l-a preferat pe Elan Schwartzenberg, obiectivul ei clar fiind să preia Realitatea TV şi să facă din el postul de televiziune al sistemului.Nu în ultimul rând, Sebastian Ghiţă o acuză pe Laura Codruţa Kovesi că a apelat, în 2011, la o firmă privată care să dea 200.000 de euro şi să asigure repatrierea, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, fost director al FNI.

Ep. 4. ÎnregistrareTraian Băsescu: România, stat mafiot 

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a dat publicităţii un nou episod din seria dezvăluirilor despre sistemul statului de drept. Traian Băsescu a fost înregistrat când dezvăluia că statul este unul mafiot, iar marile dosare din justiţie aveau un traseu prestabilit.

"Bună seara, sunt multe persoane carora in acesti 10 ani li s-au facut mari nedreptati. Cazurile pe care le cunosc indeaproape cu amanunte si stiu cat de nedrept, incorect au fost aranjate si masluite sunt cel al lui Adrian Nastase, Şeres, felul in care lui Geoana i s-au furat alegerile, felul in care au fost pacaliti milioane de romani la suspendarea lui Basescu , felul in care a fost deturnata vointa Monei Pivniceru la numirea lui Kovesi, cazul lui Voiculescu cu judecatorul Mustata, felul in care s-a masluit dosarul voiculescu-bendei", afirmă Sebastian Ghiţă într-o nouă înregistrare de la RTV. 

Sebastian Ghiţă dezvăluie că dosarul lui Adrian Sârbu s-a măsluit pe adresa secreta a lui Florian Coldea. De asemenea, fostul deputat afirmă că ştie felul in care s-a masluit dosarul Pescariu-Stelian Gheorghe-Microsoft si cazul fostului ofiter SRI Daniel Dragomir si legatura sa cu firma de PR a SRI si a Mihaelei Nicola.

Ep. 5. Ponta, şantajat pentru numirea lui Kovesi 

Într-o altă înregistrare, cea de-a cincea, fostul deputat Sebastian Ghiţă a făcut noi dezvăluiri, el vorbind despre numirea Laurei Codruţa Kovesi la DNA, în anul 2014.Sebastian Ghiţă a făcut joi seara cele mai grave dezvăluiri de până acum. Între altele, fostul deputat a dezvăluit că Victor Ponta a fost şantajat în 2014, când era premier, să o numească pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA.

"V-am menţionat de la bun început despre întâlnirile cu Laura Codruţa Kovesi la vilele SRI - K2, K4 şi T14, la care au mai participat în anumite momente domnul Florian Coldea şi şefii staţiei CIA din Bucureşti. Bănuiesc că v-aţi întrebat cum am ajuns eu la aceste întâlniri. persoane de rang înalt din SRI mi l-au prezentat pe Florian Coldea în 2008. Eram tineri, aveam copii mici şi am legat o relaţie de prietenie. Amândoi credeam într-o Românie mai bună şi ne propuneam să facem oricât de mult putem ca România să crească, să se dezvolte şi să ne găsim şi noi un loc în ţara noastră. Şapte ani de zile copiii noştri au crescut împreună. Nu vă voi da poze cu ei, pentru că n-au nicio vină copiii. 

În schimb, veţi vedea alte dovezi ale relaţiei mele cu Florian Coldea, din mai multe vacanţe făcute împreună. Aşa am ajuns să o cunosc pe Laura Codruţa Kovesi şi să mă împrietensc şi cu ea. M-am întâlnit cu ea de sute de ori la sediile SRI, la mine acasă, în cramă, în vie. Am chefuit împreună, am fost pe pontonul SRI din Deltă sau la vilele SRI de la Neptun, la cele de la Sinaia şi în multe alte locuri. Aşa am ajuns să fiu direct implicat în numirea Laurei Codruţei Kovesi la DNA, în 2014. Eram prieten cu ea, eram prieten cu Florian Coldea şi prieten cu Victor Ponta. Aveam un canal de comunicare cu Traian Băsescu, prin Elena Udrea. Eu sunt persoana care a însoţit-o pe Elena Udrea la biroul lui Victor Ponta şi despre care Elena Udrea a declarat public...

Ce nu s-a spus public până acum e faptul că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o numi pe Laura Codruţa Kovesi. Practic, în faţa mea Florian Coldea i-a spus că dacă nu o va numi pe Laura Codruţa Kovesi la DNA, atunci vizita pe care Ponta o avea programată în America, pentru a se întâlni cu Biden sau cu Obama va fi anulată. Mai mult, lui Victor Ponta i s-a spus că anunţul cu privire la anularea vizitei va fi făcut în apropierea alegerilor prezidenţiale, iar chestiunea aceasta îl va distruge.

Toate aceste lucruri pot fi confirmate de Victor Ponta, Elena Udrea, dar şi de către Ion Cristoiu, citind jurnalul Elenei Udrea, şi chiar de Traian Băsescu. Documentul înaintat lui Traian Băsescu cu propunerea de numire a Laurei Codruţa Kovesi a fost scris la Guvern, pe calculatorul din secretariatul lui Victor Ponta. Am asistat la redactarea lui pe hârtia oficială şi apoi am mers la vila SRI cu indicativul K2, unde se aflau Florian Coldea şi Victor Ponta.

Ponta ne spusese, Elenei Udrea şi mie, la întâlnirea pe care am avut-o la biroul său "eu o să o propun, dar am o părere proastă despre Kovesi. Sunt convins că va executa ordinele celor de afară şi ne va face dosare tuturor. Pe voi doi vă va aresta primii". Victor Ponta a avut dreptate. Laura Codruţa Kovesi a încercat să-i înlăture din viaţa publică pe toţi cei care, într-un fel sau în altul au ajutat-o. M-am dus apoi cu documentul la Victor Ponta. L-am găsit cu Florian Coldea. Acesta a sunat-o pe Laura Codruţa Kovesi şi i-a spus să vinăp imediat la Bucureşti.

Aşa a fost numită Laura Codruţa Kovesi. Vă voi mai da detalii şi informaţii despre felul în care au fost numiţi adjuncţii de la DNA, despre felul în care a fost păcălit Victor Ponta şi multe alte detalii despre felul în care doamna Laura Codruţa Kovesi a inventat acest sistem de represiune bazat pe denunţuri mincinoase, pe şantajarea sau mituirea celor cu probleme din închisori sau a celor cu probleme în dosare penale".

Ep. 6. Ghiţă: Dosare penale pentru că am refuzat să predau România Tv sistemului 

Sebastian Ghiţă spune că Laura Codruța Kovesi i-a făcut dosare penale alături de Florian Coldea pentru că a refuzat să predea televiziunea pe care o controla, România TV, ”sistemului, procurorilor şi preşedintelui Iohannis”.  ”Vă spun de ce cred eu că s-a ajuns. Am refuzat să predau România TV sistemului, procurorilor şi preşedintelui Iohannis. Sistemul nu vrea o presă liberă, o piaţă liberă unde să concureze mai multe TV. Antena 3 și România TV au descris abuzurile din așa-zisa cruciadă anticorupție bazată pe dosare fabricată.

Sistemului nu îi plac judecătorii independenţi. Sitemul vVrea să controleze canalele media. Vor o societate în care adevărul nostru să nu mai poată fi spus. Vor să linşeze un om mediatic. Ei au voie, nu le este interzis. Agenţii lor de influenţă practică acest lucru. Au impus un cult al fricii printr-i avalanşă de dosare.”, a spus Sebastian Ghiță.

Ep. 7. Ghiţă, vacanţă exotică cu Coldea de la SRI 

Sebastian Ghita a dezvăluit în cea de-a șaptea înregistrare video difuzată miercuri de postul TV pe care îl patronează că a fost în vacanță cu Florian Coldea în insulele Seychelles, adăugând că la întoarcere s-a întâlnit cu Dan Andronic, iar acesta poate confirma.Totodată, Ghiţă a arătat că "binomul" Coldea - Kovesi îl are "prizonier" pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat sub ameninţarea unor dosare penale atât pe numele său, cât şi al soţiei sale, Carmen Iohannis.

"Poate vă întrebaţi de ce am făcut toate aceste dezvăluiri şi de ce am avut curajul să spun ceea ce cred eu că s-a stricat în România în ultimii ani şi cine sunt cei care în opinia mea sunt vinovaţi. Am făcut-o pentru că deja lucrurile avansează galopant spre un fel de teroare căreia nimeni nu-i va mai putea rezista.

În ultima apariţie v-am prezentat mai multe date despre relaţiile cu Coldea şi Kovesi. Am să mă concentrez pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD şi am hotărât să mergem într-o vacanţă, înt-o insulă exotică. Am stat împreună şi se poate verifica uşor. Am stat la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare am găsit acasă pliantul de la hotel. Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta.  Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul.

Dan Andronic de la EVZ poate să confirme că ne-am intersectat la întoarcere pe aeroportul din Istanbul. Atunci a stat de vorbă la îmbarcare în avion şi cu mine şi cu Coldea. Florian Coldea s-a speriat de Andronic şi deşi avea bilet la business s-a dus la clasa economic. Îi era  frică să nu afle Băsescu cu cine a fost în excursie", a arătat Sebastian Ghiţă la România TV.  

Fostul deputat a adăugat: ''Rezultatul celor 10 ani de teroare a fost aducerea lui Iohannis la putere împreună cu tehnocraţii lui Cioloş de la Bruxelles. Iohannis este prizonierul lui Coldea şi lui Kovesi. Îi e frică de ce dosare îi pot face lui Carmen Iohannis. Ameninţarea planează şi asupra preşedintelui. De 10 ani Coldea și Kovesi conduc fie Parchetul sau DNA şi SRI se sprijină reciproc li anihilează orice ameninţare la adresa lor. Cred că românii au votat împotriva lui Coldea şi Kovesi'', a conchis Sebastian Ghiță.

SEBASTIAN GHIŢĂ , PIERDUT ÎN NOAPTEA DE 19 SPRE 20 DECEMBRIE 2016

Sebastian Ghiţă a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.Sebastian Ghiţă este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, procurorii acuzându-l că ar fi coordonat o adevărată reţea în judeţul Prahova, oferind o "bucăţică de putere" publică într-o zonă de interes în schimbul asigurării protecţiei.

În aceeaşi cauză sunt judecaţi şi Aurelian Mihăilă, procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data comiterii faptelor, Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fostul şef IPJ Prahova, Viorel Dosaru şi fostul şef al DGA, Constantin Ispas.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră