Decizie de ultimă oră în cazul lui Sebastian Ghiţă. Ce au decis judecătorii Curţii Supreme

10 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Decizie de ultimă oră în cazul lui Sebastian Ghiţă. Ce au decis judecătorii Curţii Supreme

În timpul procesului, avocatul lui Ghiță a declarat că membrii familiei fostului deputat nu știu unde se află acesta, însă nu l-au dat dispărut. "Nici familia și nici dintre cunoștințele lui Sebastian Ghiță nu știu unde se află acesta. Nu au nicio informație și nu au nici modalitatea de a-l căuta. Nu l-au dat dispărut. (...) Nu mi s-a mai întâmplat să apăr un client cu care nu am reușit să iau legătura. Nu am avut vreo solicitare din partea unei rude să continuăm să îl reprezentăm pe Sebastian Ghiță, însă noi am decis că trebuie să facem asta. Împuternicirea avocațială a fost semnată de tatăl lui Sebastian Ghiță. Nu am nicio informație unde se află inculpatul", a spus, marți, avocatul Bogdan Micu.

Pe 5 ianuarie, un complet de la Instanța Supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță, după ce acesta a dispărut și nu s-a mai prezentat la IPJ Prahova, încălcând astfel termenii controlului judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foști șefi din Poliție și Parchete. După dispariție, DNA a cerut judecătorilor în cazul lui Ghiță înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu arestul preventiv în lipsă. De asemenea, DNA a cerut instanței supreme emiterea unui mandat european de arestare și urmărirea internațională a fostului deputat.

Sebastian Ghiță a fost ultima dată la IPJ Prahova în ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiești în dosarul Ponta-Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi. Fostul deputat a fost căutat la domiciliul său și la mai multe adrese despre care se cunoștea că le frecventa, fără a fi însă găsit.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră