Kovesi, răspunsuri pentru cucuvelele lui Ghiţă. Şefa DNA, prima REACŢIE după dezvăluirile deputatului fugar

09 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
Kovesi, răspunsuri pentru cucuvelele lui Ghiţă. Şefa DNA, prima REACŢIE după dezvăluirile deputatului fugar

 

”Să lăsăm lucrurile ridicole, gen cucuvele mov. Nu comentez declarațiile unui inculpat fugar care are mai multe dosare. O parte dintre ele sunt în instrumentare la DNA, altele sunt deja în curs de judecată. În ceea ce privește atacurile care sunt în ultima perioadă la adresa Ministerului Justiției, aș vrea să spun că sunt atacuri făcute de inculpați care sunt cercetați sau trimiși în judecată. Sunt făcute datorită faptului că DNA și-a permis să deranjeze inculpații. Doar la sfârșitul anului trecut am făcut peste 14 sesizări la CSM cu privire la afirmațiile denigratoare, ridicole, am sesizat CNA pentru 12 emisiuni și chiar în cursul zilei de azi am reluat dialogul cu CSM”, a spus Laura Codruța Kovesi, la ieșirea din sediul Ministerului Justiției.

Întrebată dacă știe unde se ascunde Sebastian Ghiță și dacă ar fi fugit din țară, Kovesi a declarat că DNA a dispus măsura controlului judiciar și aceea de a nu părăsi țara, iar Ministerul de Interne trebuie acum să răspundă pentru dispariția fostului deputat.  ”Ministerul de Interne să răspundă cum a reușit să scape de filaj, cum a reușit să se ascundă. Noi ne-am luat măsuri de precauție”, a spus Laura Codruța Kovesi.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră