La nivelul șinelor temperatura ajunge la 50-55 de grade C. Trenurile au restricții de viteză

18 Iun 2016 | scris de Magda Marincovici
La nivelul șinelor temperatura ajunge la 50-55 de grade C. Trenurile au restricții de viteză

Pentru desfăşurarea traficului în siguranţă pe anumite tronsoane de cale ferată din jumătatea de sud a ţării viteza de circulaţie a trenurilor de călători a fost limitată la 70 de kilometri la oră.

Și trenurile de marfă au restricții de viteză, la 50 de kilometri la oră, din cauza temperaturilor ridicate, care la nivelul şinei de cale ferată pot depăşi 50-55 de grade C.

Aceasă măsură este valabilă pentru trenurile care circulă pe anumite tronsoane de pe raza regionalelor CF Craiova, Bucureşti, Braşov şi Constanţa, unde la umbră au fost înregistrate temperaturi de 35-37 grade Celsius, a precizat Compania Naţională de Căi Ferate "CFR” SA.

"Reducerea vitezei de circulaţie în condiţii de vreme caniculară reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de toate administraţiile de cale ferată, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă în zonele aflate sub avertizare de vreme caniculară. În aceste intervale orare, personalul feroviar efectuează revizii suplimentare pe întreaga reţea feroviară, prin verificarea directă a căii şi măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină", mai spune CFR.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră