Propunerea lui Borc: La doi bugetari care renunță la locul de muncă din sistem, un singur angajat

10 Iul 2016 | scris de Magda Marincovici
Propunerea lui Borc: La doi bugetari care renunță la locul de muncă din sistem, un singur angajat

 

În privința salarizării bugetarilor, vicepremierul Borc a propus  implementarea principiului "doi la unu", după modelul francez.

"Am propus  în Guvern, în discuțiile pe legea salarizării. Este un principiu care este acceptat de colegi. Nu vreau să-mi arog această idee, pentru că este o idee pe care am văzut-o în Franța, era ideea de a diminua administrația într-un mod simplu și corect și a nu face niște valuri de disponibilizări. Fiecare doi funcționari care ies la pensie sau ies din sistem să fie înlocuiți prin unul"..

Vicepremierul Borc spune că această măsură trebuie implementată cu mare atenție și nu trebuie să afecteze unele sectoare precum învățământul, sistemul sanitar, sistemul asistenței de stat sau sistemul de probațiune.

"Probabil va exista un act normativ, nu știu cum poate concretiza acest lucru. Ca principiu, eu personal îl susțin și cred că este un principiu corect. Trebuie făcut însă încet", a declarat vicepremierul Borc. 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră