ATENŢIE. Noua lege Big Brother: cine are acces la datele cu caracter personal şi cum

06 Mai 2015
ATENŢIE. Noua lege Big Brother: cine are acces la datele cu caracter personal şi cum
Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu liderii partidelor, de la Palatul Cotroceni, s-au finalizat, miercuri, cu semnarea de către partide a unei iniţiative legislative de modificare a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private.

O primă modificare este referitoarea la stabilirea unui termen clar de maximum 3 ani în care furnizorul unei reţele de comunicaţii electronice trebuie să şteargă sau să anonimizeze datele.

Concret operatorii de telefonie vor putea retine timp de trei ani urmatoarele date - "cine origineaza convorbirea, orice activitate de trafic intr-un sistem de comunicatii, cine primeste, momentul originarii, momentul primirii si (...) datele de localizare"

O altă modificare clarifică modalitatea de acces la date, modalitate care fusese reglementată prin legea securităţii cibernetice, declarate neconstituţională, în lipsa unui mandat de la judecător şi a unor temene clare.

În noul proiect, accesul la date de către autorităţi se face ”la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului şi furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice pun la dispoziţia acestora de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal”.

Un ultim paragraf face referire la faptul că ”instanţele de judecată, organele de urmărire penală sau organele de stat cu atribuţii în domeniu apărării şi securităţii naţionale notifică furnizorilor încetarea motivelor care au stat la baza solicitării sau, după caz, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşte definitive”. (sursa gândul.info)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră