Un incident la Air Berlin sau de ce nu se mai întorc românii în ţară

18 Ian 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Un incident la Air Berlin sau de ce nu se mai întorc românii în ţară


Erau destul de aproape de călătorii care aşteptau obosiţi îmbarcarea, la poarta 87 a aeroportului Tegel din Berlin, aşa că discuţia cu poliţiştii a ajuns şi la urechile unora dintre noi. Duminică seara, avionul de Bucureşti ar fi trebuit să decoleze la 21:50. Din capitala României veştile fuseseră îngrijorătoare în ultimele 24 de ore, dar codurile ameninţătoare păreau să o lase mai moale.
Tânărul nu înceta cu explicaţiile, gesticula, vorbea peste poliţişti şi, din când în când zicea ceva de România. Ei îi arătau uşa, neacceptându-i lamentările într-o engleză destul de bună, el insista.
Curiozitatea de gazetar m-a împins către poliţişti. Legal sau nu, au refuzat să ofere detalii presei fără acceptul unui superior, chiar dacă au văzut legitimaţia de presă. Care, ca la un făcut, a şi sosit la faţa locului, pentru a-l convinge pe recalcitrant că nu are nicio şansă să rămână în Germania.
De la şef am aflat că era vorba despre un turc cu rezidenţă în România, care avea asupra lui paşaportul, şi care intrase ilegal în Germania. Aşa că urma să se întoarcă acolo de unde a venit: România. Iar turcul nu şi nu, că e dreptul lui să încerce să ceară azil politic în Germania, că nu vrea decât Germania, în nicin caz România.
„Puneţi-mi cătuşele, arestaţi-mă, vreau să ajung în faţa instanţei, şi instanţa să decidă dacă mă expulzează. Puneţi-mi cătuşele, dar nu mă trimiteţi în România!” a fost leit-motivul lungilor minute petrecute la poarta de îmbarcare.
Călătorii aşteptau îngrijoraţi, între timp înţeleseseră că vor avea un oaspete deloc încântat de zbor alături de ei. Se frecau în scaune, căci îmbarcarea se amânase. 15 minute, iniţial, apoi s-a prelungit.
E iarnă şi la Bucureşti, spre surprinderea multora. Ba chiar ninge. Mai e şi viscol, iar poarta ţării, aeroportul Otopeni, trebuie să se deschidă.
Târziu în noapte aterizează zborurile cu românii din străinătate. Spania, Germania. Sunt mulţi la muncă, vin acasă, să-şi revadă familiile, cu copii mici în braţe, cu suzete pierdute printre bagaje, cu bagaje uitate în aeroporturi. Ar veni de drag, dar pista se curăţă cu întârziere, iar zborul mai aşteaptă.
Ar veni cu drag, dar avionul lor întârzie trei ore, iar când uşa aeroportului se deschide îi loveşte în faţă realitatea românească.
Aia de care au fugit, de fapt. Aia de care s-au dezvăţat acolo, unde acum este „acasă”, că-i Spanie, Italie, Germanie sau Anglie.
O mare de oameni aşteaptă, leşinaţi de oboseală, ca nişte aparate nenorocite să afişeze un număr de maşină. De taxi, care să îi ducă acasă. O oră la coadă pentru un taxi pentru care plăteşti de la 10 euro în sus o cursă, în timp ce acolo, la ei, în civilizaţie, un întreg furnicar de autobuze îţi stă la dispoziţie pentru a te duce acasă, în orice punct al oraşului. Pentru 2,50 biletul.
„Abia am aterizat, nici măcar n-am ajuns acasă, şi deja vreau să plec cât mai rapid. Nici că mai pun piciorul în ţara asta!” a fost al doilea leit-motiv al serii, de data asta la Bucureşti.
De la „puneţi-mi cătuşe, numai nu mă trimiteţi în România!” şi până la „abia aştept să plec, că aici nu mai pun piciorul” nu e cale prea lungă. Esenţa e una singură: imigranţii nu ne vor, căci ştiu că nu avem ce le oferi, românii de afară nu se vor mai întoarce acasă, încetul cu încetul. De scârbă. De...26 de ani degeaba.
P.S: Turcul şi-a văzut visul cu ochii. Pilotul l-a considerat prea agresiv şi i-a refuzat îmbarcarea. Poarta de intrare în România a rămas la fel. Tot prost gândită.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră