Activităţi de week-end. Ce poţi face în Bucureşti în acest sfârşit de săptămână

12 Iun 2015
Activităţi de week-end. Ce poţi face în Bucureşti în acest sfârşit de săptămână
Festivaluri urbane, târguri cu produse tradiţionale sau degustări de bere sunt principalele motive pentru care ar trebui să ieşiţi din casă la acest final de săptămână.

Street Delivery – 12-14 iunie, strada Arthur Verona



Festivalul Urban Street Delivery a ajuns la ediţia a zecea. Pentru ediția aniversară organizatorii îşi propun să schimbe modul oamenilor de a privi oraşul. Street Delivery devine verde, se axează pe schimbările climatice şi caută soluţii pentru diminuarea efectelor lor asupra mediului și oamenilor. Reducerea producției de deșeuri, reciclarea creativă, îngrijirea spațiilor verzi, alternative de transport, reducerea emisiilor de noxe și a nivelului de praf încep pe o stradă și continuă în tot orașul. Pentru aceasta, organizatorii evenimentului au decis ca să finanțeze, cu câte 1.000 de euro, zece proiecte care respectă tema amprentei de carbon. Proiectele eligibile au avut ca teme idei care să poate să fie aplicabile imediat și care să facă orașul mai prietenos pentru oameni și nu pentru mașini. Cele zece proiecte câștigătoare vor fi prezentate la Street Delivery. Festivalul se va desfășura la București, Timișoara, Iași și Cluj. Ordinul Arhitecților din România și librăriile Cărturești au demarat proiectul Street Delivery în 2006, cu scopul de a recupera spațiul public pentru pietoni, între Grădina Icoanei și Grădina Cișmigiu din București.

Târg cu meşteri şi produse tradiţionale - 12-14 iunie, MŢR



De vineri până duminică, Muzeul Ţăranului Român găzduieşte un „Târg cu meşteri şi produse tradiţionale”. În curtea muzeului, meşteri şi creatori populari, continuatori ai tradiţiei populare româneşti, vor expune ceramică albă sau pictată, ii lucrate de femei din Breaza, măşti populare, precum şi icoane pe sticlă sau pe lemn. Pentru vizitatorii târgului care vor dori să retrăiască amintirile vacanţelor din satele bunicilor, anticarii vor expune pe Aleea Samurcaş unelte tradiţionale, lingurare, mobilier crestat, lăzi de zestre sau căuce. Nu lipsesc mâncărurile pentru toate gusturile: gulaş de vită, papricaş de pui, sarmale în foi de viţă, ciuperci cu brânză de burduf la grătar sau frigărui cu legume asortate. Copiii pot participa, sâmbătă şi duminică, la atelierele de creativitate: atelierul de ceramică „Roata olarului” şi atelierul de pictură „Icoane pe lemn”.


Festivalul berii, 12-14 iunie, parcul IOR

Dacă vă place berea şi vă afaţi în Bucureşti puteţi merge la „Festivalul berii” care are loc în parcul I.O.R. La festival găsiţi bere de toate felurile: românească (Golden Braw, Timișoreana, Bergenbier), bere germană la draught (Weismainer), bere germană nefiltrată (Oettinger) și bere cehească la sticlă (Budweiser 1895, Primator Weiss, Bohemia Regent, Korad Lager).
De la festival nu vor lipsi produsele de artizanat, articolele de ceramică, turta dulce germană, kuortos kolacs, dulciurile speciale, mierea de albine, produsele eco, sucuri germane, langoși ardelenești și un mic parc de distracții. Oragizatorii au pregătit special 200 de halbe de un litru, exact ca în cadrul Oktoberfest-ului de la Munchen, care vor fi umplute cu bere exclusiv bavareză.
În cadrul festivalului se poate degusta mâncare germană, mâncare tradițional românească și produsele brutăriei bavareze. Pe lângă acestea, gurmanzii pot savura un vițel imens la proțap, de circa 250 kg, preparate din pește și cârnați tradiționali tirolezi. Programul zilnic este de la ora 10 până la ora 22.


Lasă Televizorul şi Hai la Joacă! - 13 iunie, Parcul Circului



Invitaţia este adresată de către Fundaţia “Chance For Life” atât copiilor, cât şi părinţilor care sunt aşteptaţi sâmbătă 13 iunie, între orele 10.00 şi 13.00 în Parcul Circului din Bucureşti. Copiii alături de părinţii lor sunt invitaţi să participe la ateliere interactive de lucru manual, confecționat brățări, face-painting şi jocuri în aer liber. Întâlnirea ar trebui să fie un semnal de alarmă faţă de fenomenul educaţiei copiilor prin intermediul televizorului şi totodată o sursă de informare cu privire la posibilităţile de petrecere a timpului liber altfel decât în faţa televizorului sau a calculatorului. Copiii uită să se joace şi consideră mult mai comodă alegerea altor forme de divertisment în detrimentul mişcării în aer liber sau a jocurilor în care pot interacţiona cu alţi copii. Acest lucru nu este lipsit de urmări negative în dezvoltarea lor emoţională, mai ales în condiţiile în care, în România, multe dintre emisiunile TV cu greu pot fi considerate educative.


 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră