Psoriazisul mărește riscul de diabet de tip 2

15 Noi 2017 | scris de Magda Marincovici
Psoriazisul mărește riscul de diabet de tip 2

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au ajuns la concluzia că persoanele afectate de psoriazis (pe cel puțin 10% din suprafața corpului) prezintă un risc cu peste 64% mai mare de diabet, comparativ cu persoanele fără psoriazis. Și aceasta, independent de factorii de risc tradiționali. 

Psoriazisul este o boală a sistemului imunitar, inflamarea provocând multiplicarea anormală a celulelor pielii.  În peste 80% dintre cazuri, psoriazisul se manifestă prin zone de piele îngroșată, cu aspect solzos, albicios-argintiu sau roșiatic, în special la coate, genunchi, scalp, porțiunea lombară. 

Știm că psoriazisul este legat de stadiul avansat al diabetului, dar este primul studiu care analizează modul în care severitatea bolii influențează riscul pacientului, explică Joel M. Gelfand, profesor de dermatologie și epidemiologie din Pennsylvania. Pentru a cuantifica gravitata psoriazisului, cercetătorii au folosit suprafața corporală (BSA), pentru a stabili procentul din corp afectat de psoriazis. Folosind o bază de date din Regatul Unit, ei au examinat informațiile medicale aparținând unui număr de 8.124 de pacienți afectați de psoriazis și unui număr de 76.599 de adulți fără psoriazis, o perioadă de patru ani.

Cercetătorii au descoperit că pacienții cu un BSA de 2% sau mai mic aveau un risc de diabet cu 21% mai mare comparativ cu persoanele fără psoriazis.

Pentru prof. Gelfald, concluzia este categorică: Aceste rezultate arată legătura directă între gravitatea psoriazisului și riscul de diabet, ceea ce pledază pentru o relație de cauzalitate între cele două boli. 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră