Franța se pregătește pentru noi violențe în weekend. Turnul Eiffel și Luvrul vor fi închise sâmbătă

07 Dec 2018 | scris de Marina Constantinoiu
Franța se pregătește pentru noi violențe în weekend. Turnul Eiffel și Luvrul vor fi închise sâmbătă

Premierul francez Edouard Philippe a declarat că peste 89.000 de membri ai forţelor de ordine vor fi mobilizaţi sâmbătă în Franţa, în cadrul unei noi zile de mobilizare a "Vestelor galbene".

Emblematicul Turn Eiffel s-a alăturat listei de monumente, muzee şi centre comerciale ce vor fi închise publicului sâmbătă, în faţa protestelor anunţate de "Vestele Galbene" şi care ar putea, potrivit Guvernului francez, să degenereze în manifestări de "mare violenţă".

Sâmbătă vor fi închise şi muzeele pariziene Luvru şi Orsay, alături de Grand Palais, Petit Palais şi Orangerie, precum şi Opera din Paris, asemeni centrelor comerciale de pe bulevardul Champs Elysees.

''Evenimentele anunţate pentru sâmbătă 8 decembrie la Paris nu permit primirea de vizitatori în condiţii de siguranţă, SETE a luat decizia de a închide Turnul Eiffel'', a anunţat într-un comunicat societatea care administrează Turnul Eiffel. Biletele cumpărate online pentru o vizită prevăzută pentru 8 decembrie vor fi "rambursate automat" fără a fi nevoie de demersuri speciale din partea clienţilor, a precizat SETE, care îşi cere scuze vizitatorilor pentru neplăcerile create.

"Nu putem să ne asumăm riscul, în condiţiile în care cunoaştem ameninţările", a declarat la postul de radio RTL ministrul culturii, Franck Riester, care a precizat că Arcul de Triumf, asaltat în timpul protestelor de sâmbăta trecută, va beneficia de "o protecţie sporită".

Vor fi închise şi muzeul de antropologie Musée de l'Homme, Palatul Chaillot şi La Cité de l'architecture et du patrimoine, toate situate în piaţa Trocadero (vizavi de Turnul Eiffel), au confirmat pentru EFE aceste instituţii.

Nu îşi va deschide porţile nici Opera din Paris, Palatul Garnier şi Place de la Bastille, a informat o sursă pentru EFE.

Primăria Parisului va publica vineri o listă cu alte centre şi monumente care nu vor fi deschise publicului, în ajunul unei manifestaţii care sâmbăta trecută a provocat pagube estimate între 3 şi 4 milioane de euro la Paris.

Prefectura Poliţiei din Paris a recomandat centrelor comerciale din zona Champs Elysees, care include atât bulevardul cât şi străzile adiacente, să-şi închidă sâmbătă porţile. A cerut de asemenea să fie înlăturate din locurile sensibile orice material folosit în construcţii care ar putea servi ca proiectile.

Douăsprezece vehicule blindate ale jandarmeriei (VBRG) vor fi utilizate la Paris, a adăugat şeful Guvernului, referindu-se la un dispozitiv "excepţional".

Aproximativ 65.000 de membri ai forţelor de ordine, între care 5.000 la Paris, au fost desfăşuraţi sâmbăta trecută într-o zi care fost marcată de scene de revoltă, inclusiv în capitală.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră