Din vremea lui Pazvante Chiorul. Când soţia nu-l mai are pe soţ în dragoste

22 Sep 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Când soţia nu-l mai are pe soţ în dragoste

Ca soţ şi soţie, partenerii se studiază reciproc, încearcă să se acomodeze unul cu celălalt, să se apropie, să se „iubească”, să se înţeleagă, dacă viaţa i-a adus împreeună. Majoritatea cuplurilor acceptă să treacă prin această probă de început care durează pentru unii numai câteva luni, iar pentru alţii ani buni.

Asemenea unor dansatori, partenerii trebuie să-şi sincronizeze şi completeze gesturile şi mişcările pentru a putea răspunde nevoilor cotidiene şi pentru a se integra în grupul social. Multe cupluri au reuşit să rămână în interiorul dansului, adoptând paşii potriviţi; altele n-au ajuns să-şi coordoneze la fel de bine gesturile şi mişcările, abandonând la un moment dat dansul. Vom încerca să aflăm, cu ajutorul arhivei judiciare, de ce şi în ce moment intervine ruptura legăturilor matrimoniale.

Lipsa afecţiunii se exprimă violent şi ajunge să nu-i mai ţină împreună pe soţi în ciuda unei oarecare bunăstări materiale. Cum pot fi descrise sentimentele, emoţiile, trăirile acestor oameni? Ele nu pot fi negate în măsura în care căsătoriile rămân în mare parte aranjate de părinţi, în prim-planul documentelor păstrate se află totuşi bărbaţi şi femei cu propriile lor sentimente, propriile lor trăiri, cu propriile lor aşteptări. Dacă în prima fază ei se supun aranjamentului părinţilor, după primele luni de viaţă comună revolta intervine.

Dincolo de neînţelegerile economice, sentimentele joacă un rol din ce în ce mai important, atunci când se judecă o relaţie conjugală. Cuvintele folosite pentru a arăta incompatibilitatea afectivă sunt foarte dure: scârbă, urâciune, neunire, scârnăvie, dezgust. Alteori partenera refuză să-şi îndeplinească atribuţiile conjugale ca semn de protest contra unei căsătorii pe care n-a dorit-o şi pe care n-o doreşte, susţinând în faţa instanţei că nu l-a plăcut pe soţ nici înainte de căsătorie, că nu-l place nici acum. Bărbatul, la rândul său, refuză să se apropie afectiv de soţie, găsindu-şi refugiul în băutură sau într-o relaţie extraconjugală.

Femeia este cea care preia iniţiativa, plângându-se că partenerul n-o tratează ca pe o soţie. „Nu mă are ca pe o soţie”, iată sintagma regăsită pe buzele a zeci de femei. Îmbracă această constuncţie doar o componentă economică sau ascunde şi una afectivă? Amândouă la un loc, căci în zapisele de împăcare bărbaţi şi femei se angajează să se iubească, să se respecte şi mai ales să aibă grijă unul de celălalt.

Bineînţeles că dragostea are o altă semnificaţie decât cea de azi, dar ea nu poate fi totuşi gândită în afara unei minime afecţiuni. În epocă, termenul acoperă un sens foarte larg şi se referă la iubirea de semeni, la înţelegere, la prietenie. El este folosit atât pentru doi soţi care promit „să se aibă în dragoste”, cât şi pentru doi vecini care s-au certat şi la împăciuire utilizează acelaşi tip de promisiune; sau pentru un preot aflat în gâlceavă cu mahalagii pe care făgăduieşte „să-i aibă în dragoste”.

Dragostea, din recomandările soborului, îmbracă forma unei îndatoriri conjugale pe care soţii trebuie să şi-o asume reciproc şi înseamnă, în mod concret, aport economic şi înţelegere faţă de celălalt. Sintagmele „a cădea în dragoste” şi „s-au îndrăgit” apar destul de rar şi au ca protagonişti tinerii înainte de căsătorie, implicaţi în procesul de seducţie.  ( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0).

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră