Din vremea lui Pazvante Chiorul. Văduvie, văduvie, cât de dragă mi-eşti tu mie

21 Iul 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Văduvie, văduvie, cât de dragă mi-eşti tu mie

Văduvia atinge atât populaţia masculină, cât şi pe cea feminină, mult mai vizibilă, de-a lungul documentelor fiind aceasta din urmă, întrucât unele soţii se decid să păstreze doliu până la sfârşitul zilelor, abandonând ideea recăsătoririi. În schimb, un văduv, după trecerea anului de doliu impus de canoanele bisericeşti, se recăsătoreşte imediat. Regula bisericească nu este respectată întotdeauna şi, utilizând diverse justificări, bărbatul se grăbeşte să se însoare sau să-şi ia o concubină.

Ion Bengescu se însoară la scurt timp după ce şi-a îngropat nevasta. Situaţia este în măsură să stârnească reacţia fostului socru, Constantin Strâmbeanu, supărat că ginerele nu ştie să ascundă, măcar în spatele aparenţelor, indiferenţa faţă de moartea aceleia care i-a fost soţie. Dacă nu de ochii lumii, cel puţin pentru „că s-ar fi căzut după cum ne porunceşte Sfânta Pravilă să jăluiască anul acel de-ntâi dăplin ca pe o soţie a lui”.

„Anul jalei” este considerat ca o formă de respect faţă de sufletul răposatului, an în care riturile funerare se urmează cu stricteţe de către soţul supravieţuitor ca una din îndatoririle capitale. Sorcul observă că recăsătorirea l-a făcut pe Ion Bengescu să-şi uite îndatoririle, deşi păstrase întreaga zestre, deşi insistase ca „întreaga gătire” să fie trimisă la el de către părinţii răposatei, promiţând că se va ocupa el de toate sărindarele şi pomenirile. Anul jalei este un timp al lacrimilor, un timp al reculegerii.

Situaţia bărbatului văduv este mult mai uşoară, el poate alege recăsătorirea până către 60 de ani. Nu acelaşi lucru se poate spune despre femeia văduvă al cărei viitor variază în funcţie de vârstă, de poziţie socială, de zestre şi de absenţa sau prezenţa progeniturilor. Până în jurul vârstei de 40 de ani, ea are toate şansele să se mărite, după această vârstă îi va fi mai greu dacă nu imposibil să mai găsească un soţ.

 O văduvă tânără intră foarte repede în circuitul ofertelor matrimoniale; prin intermediul ei, tatăl boier leagă o nouă alianţă, iar săracul o mărită ca să scape de o gură în plus de hrănit şi, cu precădere, de sarcina supravegherii.

Codul de legi reglementează statutul persoanei văduve în raport cu patrimoniul defunctului. Averea ocupă locul central şi decide îndepărtarea sau păstrarea supravieţuitorului în sânul familiei. Un alt element esenţial îl constituie copiii în numele cărora averea va fi divizată, rezervată sau pretinsă.

Văduva pleacă din casa răposatului soţ cu zestrea şi darurile dinaintea nunţii, plus o treime din „bucatele bărbatului”, adică „cât ar avea un copil al ei”, cu condiţia de a fi avut copii, dar care au murit între timp şi de a păstra doliu toată viaţa. Această prevedere se aplică şi bărbatului rămas văduv, în aceleaşi condiţii.

Totodată, femeia poate folosi toate bunurile după cum îi este voia, numai a treia parte din bucatele bărbatului ei vor reveni copiilor, sub formă de moştenire. Dacă se va căsători, înaintea anului de doliu, ea păstrează zestrea, dar pierde darurile dinaintea nunţii şi nu are drept să pretindă nimic din averea soţului.Fragment din romanul "În şalvari şi cu işlic", de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ( Erartă. Dintr-o regretabilă eroare nu s-a menţionat sursa de unde au fost preluate textele. Îmi cer scuze autoarei, editurii şi tuturor celor care au participat la apariţia acestei lucrări. Vom edita in continuare fragmente (dacă ni se permite), menţionând autorul, editura şi posibilitatea de a intra în posesia cărţii.)

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră