Din vremea lui Pazvante Chiorul. Viaţa şi testamentul unui mare boier

14 Iul 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Viaţa şi testamentul unui mare boier

Căsătorit cu Ilinca Obedeanu, încă din vremea lui Constantin Brâncoveanu, „mai înaintea moscalilor de la Prut cu doi ani”, adică pe la 1709, marele ban Grigore Greceanu consemnează portretul soţiei de boier care a ştiut să facă faţă misiunii sale de soţie, mamă, stăpână, ţinându-şi rangul cu cinste. Alcătuit după 39 de ani de viaţă comună, testamentul marelui boier are o mare calitate, este conceput şi scris chiar de Grigore, care n-a fost nevoit să dicteze cuiva propriile aprecieri sau să le justifice.

Gândurile sale se adună, este adevărat într-un moment de criză, boala, care îl sileşte să se pună pe scris. Testamentul, terminat la 18 mai 1748, este foarte frumos scris şi i-a luat ceva timp, având 13 pagini. Când va reveni, doi ani (mai 1730) mai târziu, deja boala şi bătrâneţea deveniseră evidente şi-şi puseseră amprenta şi asupra scrisului care capătă forme neîngrijite mai greu de descifrat.

Ca orice fiu de boier, Grigore a plecat din casa părintească cu partea din patrimoniul patern ce i-a revenit în momentul căsătoriei. Averea enormă acumulată de-a lungul anilor se datorează muncii în doi şi mai ales vieţii tihnite pe care a avut-o în interiorul căminului. Ilinca a recunoscut şi respectat autoritatea boierului: „m-au ascultat în cele ce-i porunciiam, mi-au fost supusă de-n cuvântul mieu n-au ieşit”, scrie soţul. În cei 41 de ani de căsnicie, cei doi au trecut împreună prin toate încercările vieţii. Ei au privit neputincioşi şi plini de amărăciune moartea celor şase copii care s-au stins măricei, la cinci, la zece şi chiar la 17 ani, atunci când credeau că în sfârşit pericolul a trecut.

Implicarea în viaţa politică presupune asumarea unor anumite riscuri care merg de la confiscarea averii şi închisoare până la pierderea vieţii. Atunci soţia intervine şi-şi vinde o parte din zestre pentru a-l elibera pe boier din închisoare, iar altă dată pentru a face faţă cheltuielilor. După ce fuseseră jefuiţi de cătane şi ostaşi, vinde şi cealaltă parte de zestre.

Între toate aceste evenimente, ei au cunoscut şi satisfacţia succesului politic, Grigore Greceanu ocupând dregătorii aducătoare de venituri, dar şi de consideraţie socială: mare vistier, mare vornic şi mare ban. Ascensiunea politică este însoţită de construirea unei imagini în plan social, necesară pentru a susţine reprezentarea socială a rangului său. De fapt, cheltuielile de prestigiu şi de reprezentare socială sunt o necesitate, instrumente fundamentale în strategia de afirmare socială a elitei sociale. Devine, de altfel, una din manierele prin care un boier îşi marchează rangul în societate.

Consecvent cu această politică, Grigore Greceanu îşi construieşte case mari din piatră, mai întâi la Bucureşti în apropierea curţii princiare, pentru a fi mai tot timpul în preajma puterii, indiferent dacă deţine sau nu o dregătorie. Apoi rangul, bogăţia, prestigiul sunt marcate prin construcţii impunătoare presărate pe principalele domenii de la Dragomireşti şi Livezeni, în timp ce celelalte moşii au case, tot din piatră, dar de mai mici proporţii.

O altă cheltuială de prestigiu obligatorie o constituie cumpărarea de haine şi bijuterii necesare apariţiei în public, la sărbători sau la ceremoniile şi alaiurile domneşti. În tot acest proces îndelungat de construire şi menţinere a unei strategii politice, Ilinca şi-a urmat soţul împărtăşindu-i experienţele. Sub pana banului revine ca un laitmotiv imaginea cumpătării soţiei sale care a ştiut să-l asculte şi să-l urmeze , câştigându-i încetul cu încetul afecţiunea şi încrederea.

Răpus de podagră (gută), boierul primeşte toate îngrijirile şi toată afecţiunea soţiei. În fapt, ea pătimeşte alături de el, mai ales că boala se manifestă cumplit: „cu dureri grele şi nesuferite de mă chinuiam greu şi zioa şi noaptea”, povesteşte banul. Şi în tot acest timp, Ilinca „să pedepsiia şi să chinuia cu mine denpreună şi zioa, şi noaptea, nemâncată şi fără de somn şi fără de odihnă”.

Viaţa petrecută împreună i-a demonstrat că ea este singura fiinţă care suferă cu adevărat alături de el şi că numai ea va fi capabilă să se ocupe de sufletul lui după moarte. Având morţi toţi copiii, desemnarea ei ca moştenitoare nu reprezintă decât o răsplată, singura modalitate prin care boierul încearcă să-i mulţumească pentru toate sacrificiile îndurate de-a lungul existenţei comune. Îi lasă deplina libertate asupra unei mari părţi din avere şi o consultă atunci când împarte cealaltă parte, sintagma „cum va vrea Ilinca să facă” revenind adesea.Fragment din romanul "În şalvari şi cu işlic", de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ( Erartă. Dintr-o regretabilă eroare nu s-a menţionat sursa de unde au fost preluate textele. Îmi cer scuze autoarei, editurii şi tuturor celor care au participat la apariţia acestei lucrări. Vom edita in continuare fragmente (dacă ni se permite), menţionând autorul, editura şi posibilitatea de a intra în posesia cărţii.)

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră