Operele aleșilor, suficiente pentru un muzeu

26 Mar 2018
Operele aleșilor, suficiente pentru un muzeu

Deputații și senatorii din actuala legislatură dețin colecții importante de obiecte de artă. Valoarea artistică a acestora este confirmată și de prețurile care pornesc de la câteva mii de euro și pot atinge chiar câteva sute de mii. Strânse la un loc, toate capodoperele aflate în posesia parlamentarilor ar putea asigura, fără nicio problemă, deschiderea unui muzeu, scriu jurnaliştii de la cotidianul.ro.

Senatorii din actuala legislatură dețin obiecte de artă și cult care, în total, ar valora jumătate de milion de euro, potrivit declarațiilor de avere ale acestora. La Camera Deputaților, 24 de deputați au menționate în declarația de avere colecții de artă care ating suma impresionantă de un milion de euro. Și mai surprinzător este faptul că unul dintre deputați și-a evaluat singur propriile lucrări în piatră, acordându-le prețuri de peste 10.000 de euro. Și nu în moneda unică a Uniunii Europene, ci în puternica coroană norvegiană, soția sa locuind în Norvegia.

Cea mai valoroasă colecție de picturi în ulei, sculptură în piatră, marmură, ghips și bronz este deținută de deputat recent afiliat la PSD, Damian Florea. Pesedistul și-a menționat ca valoare a bunurilor 200.000 de euro în declarația de avere.

Fost membru al ALDE, deputatul independent Remus Borza a investit în tablouri aproximativ 100.000 euro. De departe grupul cu cei mai mulți iubitori de colecții de artă este cel al PSD în Camera Deputaților.

Eugen Bejinariu a strâns picturi, desene, gravuri în valoare de 82.000 euro. Colegul său Radu Babuş este mult mai modest, achitând pentru diverse tablouri şi icoane 8.000 euro.

Fostul ministru al Sănătății și vicepreședinte PSD, Nicolae Bănicioiu, figurează și el în lista iubitorilor de artă, deținând asemenea obiecte în valoare de 3.500 euro. În schimb, colega lor de la Constanța Cristiana Dumitrache a investit și mai mulți bani în această pasiune.

Pesedista a dat pe icoane și tablouri 170.000 euro. Deputata Georgeta Holban a cumpărat obiecte de artă în valoare de 14.500 euro, Vasilica Radu- 10.000 euro, Corneliu Ștefan – tablouri de 20.000 euro, iar Mihai Valentin Popa are picturi de 5.000 euro. Ştefan Băişanu de la ALDE a investit în mai multe obiecte de artă 50.000 euro. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a dat și ea 5.000 euro pe diverse obiecte de artă.

Cea mai prețioasă colecție deținută de deputații liberali este de departe cea a fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu. 47.000 de euro a investit acesta în tablouri și icoane. La fel și colegii săi din Cameră, Ioan Bălan (39.000 euro) Corneliu Cozmanciuc (5.000 euro), Bogdan Gheorghiu (30.000 euro), Victor Paul Dobre (8.350 euro), Stamatian Florin (20.000 euro) și Vasile Varga (13.000 euro). Deputații PMP Cornel Sămărtinean și Petru Movilă au fiecare obiecte de artă în valoare de 10.000 euro.

Colecţionarii UDMR sunt Rozalia Biro și Erdei Istvan. Biro a indicat că deține tablouri în valoare de 11.500 euro, iar Erdei a precizat că are în posesie tablouri ale unor autori contemporani pe care le evaluează la doar 2.000 euro.

În declarația de avere a deputatului USR, Iulian Bulai, sunt menționate diverse sculpturi, ceramică și ghips, al căror autor este chiar el. Bulai și-a evaluat lucrările în coroane norvegiene, cotându-le la aproximativ 15.000 euro.

Articolul integral poate fi citit AICI

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră