Cursa Ryanair București-Timișoara, amânată. „O piesă a fost furată sau a dispărut” din cabina pilotului, spun pasagerii

13 Iun 2019
Cursa Ryanair București-Timișoara, amânată. „O piesă a fost furată sau a dispărut” din cabina pilotului, spun pasagerii

Cursa Ryanair de pe ruta București-Timișoara, ce ar fi trebuit să decoleze joi dimineață la ora 6:30, a fost amânată deoarece „o piesă a fost furată sau a dispărut” din cabina pilotului, potrivit unui telespectator Digi24. Pasagerilor li s-a spus că o altă aeronava va veni la ora 10:00.

„Cursa Ryanair care trebuia să decoleze la 6:30 de la Otopeni nu a mai decolat pentru că "o piesă a fost furată sau a dispărut". "Lipsește o parte din cabină". Formulările nu-mi aparțin”, ne-a transmis Bogdan, un telespectator Digi24. 

„Cursa București-Timișoara de la Ryanair a fost amânată. Ni s-a spus că o piesa din cabina pilotului a fost furată și nu se poate decola. Au spus că trimit alt avion în jur de ora 10. Nu am mai auzit să se fure ceva din cabina avionului”, a spus un alt telespectator.

„Nu ne-au spus ce piesa era, dar am așteptat mai mult de 1h ca să ne anunțe”, a adăugat Cristian, care în acest moment se află în Aeroportul Otopeni.

Digi24.ro a solicitat companiei aeriene un punct de vedere cu privire la acest zbor, precizează digi24.ro.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră