Veste proastă de la Ryanair

24 Aug 2018
Veste proastă de la Ryanair Galerie foto (2)

Compania aeriană low-cost Ryanair a anunțat că, începând cu 1 noiembrie 2018, îşi schimbă din nou politica privind bagajele de mână cu greutatea de până la 10 kilograme. Ryanair este cel mai mare operator aerian low-cost din Europa și al patrulea operator aerian care acționează în România din punct de vedere al cotei de piață.

Potrivit noilor politici Ryanair,  toți pasagerii vor trebui să plătească între 6 și 10 euro pentru a putea lua la bordul avionului un bagaj de mână cu greutatea de până la 10 kilograme, informează Reuters. Conform noilor reguli, pasagerii vor putea lua la bord doar "un mic bagaj personal", care va putea fi depozitat sub scaunul din față

Începând cu 1 noiembrie, dacă un pasager va dori să își ducă valiza de mână, cu greutatea de până la 10 kilograme, în cabina avionului, acesta va trebui să plătească între 6 și 8 euro pentru a o depozita în compartimentul de deasupra capului sau să plătească între 8 și 10 euro pentru a o depune la cală.

Compania transmite că decizia are drept scop îmbunătăţirea punctualităţii şi reducerea întârzierilor. Pasagerii vor fi motivaţi să călătorească doar cu un bagaj mic, ceea ce va reduce semnificativ timpul de îmbarcare.

Potrivit politicilor actuale ale companiei, dacă nu ai achiziționat Prioritate și două bagaje de mână, îți este permis să transporți un bagaj mic la bord. Bagajul tău mai mare de 10kg (al 2-lea) va fi înregistrat și trimis la cala pentru bagaje, în mod gratuit. 

Bagajul mic (ex. geantă de mână, pentru laptop, etc) nu poate depăși 35x20x20cm și trebuie să intre ușor sub scaunul din fața ta. 

Al 2-lea bagaj de 10kg nu poate depăși 55x40x20cm și trebuie să se încadreze în măsurătorul de la poarta de îmbarcare, înainte de a fi înregistrat și trimis la cala de bagaje în mod gratuit.

Neconformarea va rezulta în plata unei taxe de 50 € per articol la poarta de îmbarcare și poate duce la întârzieri pentru toți pasagerii de la bord

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră