Ziua Internaţională a Mediului. Preşedintele Iohannis a promulgat Codul Silvic

05 Iun 2015
Ziua Internaţională a Mediului. Preşedintele Iohannis a promulgat Codul Silvic
După modelul „creştem alocaţiile de Ziua Copilului”, președintele Klaus Iohannis a bifat încă o dată la capitolul imagine şi a semnat decretul privind promulgarea legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic exact de Ziua Internaţională a Mediului.

Pe 20 mai, plenul Camerei Deputaților a respins cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului silvic, adoptând legea în forma inițială. Iohannis a aşteptat până de Ziua Mediului ca să promulge legea.  

Scadalul Codului Silvic a fost provocat chiar de către preşedinte care pe 23 martie a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Codului Silvic pe motiv că limitează activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici.

În cererea de reexaminare, șeful statului preciza că intervențiile legislative adoptate în cuprinsul acestei legi sunt de natură să limiteze activitatea economică a operatorilor economici sau a grupului de operatori economici, având impact asupra mediului concurențial și, implicit, asupra economiei și să creeze premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator.

"Apreciem că dispozițiile art. 60 alin. (5) lit. f) și g) — prin care se introduc: pragul maxim de 30% la achiziția sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier național și dreptul de preempțiune pentru producătorii din industria mobilei la cumpărarea de masă lemnoasă — sunt de natură să aducă atingere principiilor libertății economice și contractuale, ca fundamente esențiale ale economiei de piață. Introducerea unei limitări arbitrare în activitatea operatorilor economici, care ar genera dezavantaje pentru unii și avantaje pentru alții, ar putea avea impact negativ asupra mediului concurențial și ar putea atrage posibilitatea de a fi invocată încălcarea obligațiilor asumate de statul român în calitate de stat membru al Uniunii Europene", susținea, printre altele, în cererea de reexaminare, șeful statului.

Premierul Victor Ponta a acuzat faptul că cererile Preşedintelui sunt similare cu cele primite de la compania austriacă Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare exportator de masă lemnoasă din România.
 

Alte stiri din Verde

Ultima oră