O eventuală întâlnire trilaterală între Xi Jinping, Donald Trump și Vladimir Putin, în marja summitului APEC de la Shenzhen (18–19 noiembrie), dă fiori reci diplomațiilor europene și alimentează speculațiile privind o nouă împărțire a sferelor de influență. Dincolo de fotografia care ar face înconjurul lumii, mizele fiecărui lider sunt însă profund diferite. Într-un exercițiu de imaginație incisiv, editorialista Le Monde Sylvie Kauffmann pătrunde în culisele gândirii celor trei șefi de stat, dezvăluind calculul rece, orgoliile și vulnerabilitățile cu care aceștia se pregătesc pentru o confruntare la vârful puterii globale.
Editorialista Le Monde Sylvie Kauffmann a încercat să intre în mintea președinților american, rus și chinez, înaintea unei eventuale întâlniri a celor trei lideri mondiali, care ar putea avea loc în marja summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) de la Shenzhen, în China, pe 18 și 19 noiembrie.
Este cel mai așteptat summit trilateral al noii dezordini mondiale. Cel pe care, în cele mai negre coșmaruri ale lor, diplomații democrațiilor europene încearcă să îl conjură, rugându-se ca, în ultimul moment, un eveniment neprevăzut să îl facă să eșueze.
Miercuri, 18, și joi, 19 noiembrie, Xi Jinping, liderul chinez, îi primește la Shenzhen pe alți 20 de lideri ai statelor membre APEC, organizația de Cooperare Economică pentru Asia-Pacific. Donald Trump și Vladimir Putin vor face deplasarea. Pregătirile pentru o întâlnire la nivel înalt a acestor trei oameni puternici — sau care se cred astfel — sunt în curs, deși, cu o săptămână înainte de termen, aceasta nu este încă confirmată. Doi dintre cei trei președinți, americanul și rusul, nu ascund faptul că își doresc foarte mult acest lucru. Ca de obicei, liderul chinez este mai rezervat și lasă să planeze suspansul.
Cei mai paranoici comentatori au botezat deja un astfel de summit „Ialta 2.0”. Semn al vremurilor, lumea nu s-ar mai împărți în Europa, ca în 1945, ci în China. În realitate, există puține riscuri ca această întâlnire, dacă va avea loc într-adevăr, să ducă la decizii de o anvergură comparabilă cu cea de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Principalul obstacol în calea desfășurării acestui summit constă, de altfel, în capacitatea consilierilor celor trei președinți de a se pune de acord asupra unei ordini de zi comune.
O fotografie care va face înconjurul lumii
Fiecare dintre acești lideri abordează summitul cu interese diferite, chiar dacă, în materie de imagine, toți trei pot profita de fotografia care va face înconjurul lumii. Acea imagine va putea fi interpretată, în funcție de unghiul din care este privită, fie ca o reprezentare parțială a multipolarității secolului al XXI-lea, fie ca summitul cioclilor ordinii liberale internaționale. Iată cum ar arăta reflecțiile acestor trei șefi de stat, așa cum ni le-am putea imagina dacă am fi în mintea lor, cu o săptămână înainte de întâlnirea fatidică:
Vladimir Putin: „O să-mi prindă extraordinar de bine să ies din Kremlin și să mai văd și altceva decât Soci. Cel puțin în China nu risc nimic, deoarece Xi a fost suficient de înțelept încât să nu adere la Curtea Penală Internațională. Aceste întâlniri în străinătate sunt excelente pentru mine: dezmint eticheta de paria pe care încearcă să mi-o lipească în Europa și am totul de câștigat de pe urma acestui summit trilateral, care mă va plasa pe același rang cu China și Statele Unite.
În privința Ucrainei, mă voi asigura că Trump este pe aceeași lungime de undă cu mine, din moment ce pretinde că va smulge un «Big, Beautiful Deal» ca să obțină în sfârșit Premiul Nobel pentru Pace, mai ales după înfrângerea pe care tocmai a suferit-o la alegerile de la jumătatea mandatului. Dar am făcut tot ce trebuia pentru ca negocierile să bată pasul pe loc la Abu Dhabi… mai ales dacă europenii reușesc să pună un picior în prag, lucru pe care am încercat cu orice preț să îl evit. Acestea fiind spuse, președinta Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, are dreptate: atâta timp cât sunt incapabili să se pună de acord pentru a desemna un reprezentant unic, pot sta liniștit.”
Donald Trump: „O să-mi prindă extraordinar de bine să ies din Washington și din atmosfera infectă pe care o întreține gașca asta de comuniști așa-zis democrați de aici, din 3 noiembrie încoace. Putin și Xi sunt, cel puțin, la un alt nivel. Las cheile Casei Albe noului meu șef al administrației, Stephen Miller, care o să facă ordine, iar eu mă ocup să redau măreția Americii în lume. Aici am mâinile libere. Eu am cărțile în mână!
Pentru început, aș vrea să vorbim despre controlul armamentelor nucleare. La asta folosesc summiturile marilor puteri! În timp ce Steve [Witkoff] și Jared [Kushner] se dau de ceasul morții să pună capăt acestui război oribil din Ucraina, eu o să fac ceva mult mai bun: o să opresc cursa înarmărilor nucleare. Când mă gândesc că imbecilii ăștia de norvegieni i-au dat Premiul Nobel lui Barack Hussein Obama doar pentru că a făcut apel la o lume fără arme nucleare, deși după aceea n-a făcut NIMIC, e un scandal! Și apoi, cu dominația lui asupra pământurilor rare, în momentul de față Xi se crede regele lumii, până într-acolo încât își bagă spioanele în patul campionilor mei din tehnologie. O să pun capăt la toate astea.”
Xi Jinping: „Ăștia doi vor să-și refacă blazonul pe spatele meu. Înțeleg că au nevoie de asta, dar pentru mine, care nu încetez să spun că sunt împotriva mentalității de Război Rece și a jocurilor cu sumă nulă, o astfel de asociere este complicată. Putin acceptă cu greu faptul că l-am vasalizat, deși, fără mine, războiul lui absurd din Ucraina ar fi fost pierdut de mult. Și, de altfel, nici nu se pune problema ca subiectul Ucrainei să fie pe agenda acestei întâlniri la vârful APEC — i-am spus-o și președintelui german [Frank-Walter] Steinmeier, când a venit în vizită de stat la sfârșitul lui octombrie.
Cât despre Trump, mi-a întins atât de mult covorul roșu în septembrie, la Washington, încât pot să-i întorc serviciul. Dar acum este totuși foarte decredibilizat… Cum se spune la ei, în Statele Unite, «lame duck» (rață șchioapă)? Incapabil să-și controleze alegătorii. Evident, e puțin jenant că au descoperit spioana pe care reușiserăm să o plasăm în intimitatea directorului general al Nvidia… ar fi putut fi mai discretă! A fost o lovitură frumoasă. Înainte, asta era specialitatea KGB-ului; acum e rândul nostru, dar încă nu am pus totul la punct.
Și apoi, ce idee ciudată din partea lui Trump să vrea să vorbească despre controlul armamentelor nucleare… De parcă ar fi în interesul meu să ne înghețăm capacitățile printr-un tratat, cât timp suntem încă într-o situație de inferioritate în acest domeniu!
De asemenea, nu pare să înțeleagă că nu este momentul pentru mine să îi ofensez pe europeni. Au devenit mai duri la negocieri, încep să își dea seama la ce nivel de dezvoltare a ajuns China: acela la care îi depășim. Nu vor ca chinezii să le înghită industria, iar eu nu am de gând să sacrific piața lor de 450 de milioane de consumatori pentru o fotografie cu Trump și Putin.”



