Schelete umane, descoperite pe locul unei foste biserici ortodoxe de la 1798, în județul Bacău

09 Iun 2020 | scris de A.V.
Schelete umane, descoperite pe locul unei foste biserici ortodoxe de la 1798, în județul Bacău

Mai multe schelete umane au fost descoperite într-o localitate din județul Bacău, în timpul lucrărilor de renovare a școlii. Pe fostul loc al actualei instituții de învățământ funcționa o biserică ortodoxă menționată pentru prima dată în 1798 și care a fost demolată de comuniști în 1952. Două dintre schelete ar aparține unui adult și unui copil.

”S-au descoperit, de asemenea (din sursele localnicilor), și două schelete, probabil părinte și copil. Osemintele, din spusele localnicilor, au fost reîngropate lângă școală. Din datele noastre, a reieșit faptul că acolo a fost o biserică ortodoxă, prima mențiune despre ea fiind din 1798, informațiile arătând că locașul a fost construit de „unguri” [români transilvăneni, n.n] și localnici. Demolarea bisericii s-a făcut în anul 1952 de către autoritățile comuniste, pe locul acesteia construindu-se un teren de sport și o școală”, susțin reprezentanții Asociației Culturale ”Vasile Pârvan”, într-un mesaj publicat pe Facebook, prin care atrag atenția asupra importanței descoperirilor.

 

În timpul lucrărilor de reabilitare a școlii din satul băcăuan Cornii de Sus, constructorul nu a anunțat Direcția Județeană de Cultură și nici pe specialiștii Muzeului Județean de Istorie din Bacău, adaugă reprezentanții ascoiației.

Astfel, asociația susține că mare parte dintre descoperirile arheologice au fost distruse din cauză că lucrările nu au fost sistate, iar materialul uman a fost aruncat în timpul excavărilor:

”Constructorul, în loc să anunțe Direcția Județeană pentru Cultură Bacău (sau specialiștii din cadrul Muzeului Judetean de Istorie Bacău) și să sisteze lucrările, a continuat, distrugând multe probe de mare importanță istorică. Multe oseminte pot fi văzute în stradă, împreună cu resturile de materiale (…). Este regretabil faptul că autoritătile locale, dar si constructorul, nu au anuntat instituțiile abilitate, așa cum prevedea legea patrimoniului cultural”, au declarat reprezentanții Asociației Culturale ”Vasile Pârvan”.

Aceștia au sesizat instituțiile abilitate pentru salvarea restului de mărturii care mai pot fi recuperate din șantier:

”Specialiștii din domeniul arheologiei au fost extrem de indignați cu privire la situația din satul Cornii de Sus, Bacău. S-au distrus probe importante din cauza unor persoane care nu au respectat legea. Sperăm ca în zilele următoare situația să fie anchetată, aplicându-se legea! În #imagine: o parte dintr-un #craniu uman. Cealaltă parte a fost aruncată împreună cu resturile de materiale de construcții (…). În consecintă, Asociația a făcut mai multe sesizări către instituțiile de resort, urmând ca în zilele ce urmează situatia să fie anchetată!”

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Stiinta

Ultima oră