Turcia interzice fumatul în spaţii publice

12 Noi 2020 | scris de A.V.
Turcia interzice fumatul în spaţii publice

Turcia a interzis fumatul pe străzile aglomerate, în staţiile mijloacelor de transport în comun şi în pieţe, pentru că mulţi fumători încălcau ordinul de obligativitate a purtării măştii, ca să aprindă o ţigară.

În faţa numărului de infectări în creştere, turcii vor să restricţioneze şi circulaţia vârstinicilor de peste 65 de ani, la nivel naţional. Deja lucrul acesta se întâmplă în Istanbul şi Ankara, unde bătrânii au voie să iasă pe stradă doar între 10 dimineaţa şi 4 după-amiaza. 

Turcia nu se mai aliniază la directivele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de când a încpeut al doilea val al pandemiei şi nu mai transmite decât numărul de pacienţi care primesc tratament.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră