Schimbările climatice vor duce la înmulţirea cazurilor de infecţii, boli pulmonare şi cardiace

15 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Schimbările climatice vor duce la înmulţirea cazurilor de infecţii, boli pulmonare şi cardiace

Un grup de asociaţii medicale din SUA avertizează că schimbările climatice vor duce la o agravare a cazurilor de astm și o mai mare frecvență a patologiilor pulmonare și cardiace, precum și a maladiilor infecțioase. 

"Medical Society Consortium on Climate and Health", care reprezintă peste jumătate din corpul medical din SUA, prezintă într-un document intitulat "Alertă medicală! Schimbarea climatică ne dăunează sănătății", pericolele pentru sănătatea pulmonară și cardiacă a creșterii numărului de incendii de pădure și a poluării aerului legate de încălzirea climatică, precum și efectele nefaste asupra organismului ale valurilor de căldură extremă, care devin tot mai frecvente, relatează AFP, citată de agerpres.ro

Autorii fac referire și la creșterea numărului infecțiilor care se răspândesc prin căpușe, precum maladia Lyme, și țânțari, vectori ai virusului Nilului de vest, febrei Dengue și virusului Zika, al căror habitat se extinde tot mai mult spre nord odată cu încălzirea.

Din cauza schimbării climatice, fenomenele meteorologice extreme precum uraganele și secetele riscă să devină mai frecvente și mai distructive, ceea ce poate afecta sănătatea mentală a populațiilor afectate, mai estimează raportul.

Autorii documentului citează şi un sondaj de opinie care arată că majoritatea americanilor nu sunt conștienți că schimbarea climatică este responsabilă de creșterea numărului atacurilor de astm și alergiilor.

"Mesajul medicilor americani în acest raport este că schimbarea climatică nu se produce numai în Arctica, ci aici și acum. Asta ne afectează pe toți, nu numai pe urșii polari", a subliniat dr. Sarfaty.

Sursa foto: medscape.com

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră