257 de noi cazuri de rujeolă, confirmate între 28 octombrie-11 noiembrie

11 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
257 de noi cazuri de rujeolă, confirmate între 28 octombrie-11 noiembrie

În informarea săptămânală, postată vineri, CNSCBT precizează că, până la data de 11.11.2016, în România au fost confirmate 1.192 cazuri de rujeolă, comparativ cu 935, până în 28 octombrie. Vestea bună este că nu s-au înregistrat decese, numărul acestora fiind în continuare de şase.

Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost diganosticate în judeţele Arad (361), Mureş (200), Bistriţa Năsăud (129), Cluj (90) şi Caraş Severin (60), în timp ce în judeţele Vaslui, Mehedinţi, Botoşani, Prahova şi Vaslui, a fost confirmat câte un caz.

Majoritatea cazurilor au fost depistate la copii nevaccinaţi din categoria de vârstă 1 - 4 ani

În contextul epidemiologic actual, Ministerul Sănătăţii recomandă intensificarea acţiunilor de vaccinare cu RRO a copiilor incomplet vaccinaţi/nevaccinaţi. Până la această dată, au fost recuperaţi la vaccinare 3.161 de copii cu vârste între 1 – 15 ani, precizează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Potrivit unui recent raport privitor la eradicarea rujeolei, la nivel global, al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii şi Organizaţia Mondială a Săntăţii, aproximativ 400 de copii mor în continuare, în fiecare zi, din cauza acestei boli, transmite Reuters. Republica Democrată Congo, Etiopia, India, Indonezia, Nigeria și Pakistan sunt țările de unde provin jumătate dintre copiii nevaccinați și 75% dintre decesele provocate de această boală.

Rujeola este provocată de virus extrem de contagios, care se răspândește prin contact direct și prin aer. La nivel global, rujeola este o cauză majoră de deces în rândul copiilor, care poate fi prevenită cu doar două dozele de vaccin.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră