Prof. dr. Radu Deac: Transplantul pulmonar, o speranţă pentru mulţi pacienţi, o provocare pentru medici

02 Dec 2015 | scris de Magda Marincovici
Prof. dr. Radu Deac: Transplantul pulmonar, o speranţă pentru mulţi pacienţi, o provocare pentru medici


„Important este ceea ce s-a făcut în materie de transplant, dar mai important este ceea ce avem de făcut, respectiv transplantul pulmonar. Vrem să realizăm transplantul pulmonar în cel mai scurt timp posibil. Am încercat mai întâi la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” şi nu s-a putut. Ce-i drept este foarte dificil, pentru că este una dintre cele mai dificile intervenţii de transplant. Este poate cea mai mare provocare din ultimele decenii, adică de când am început, în 1999, transplantele în ţara noastră”, spune prof. dr. Deac.

În legătură cu şansele ca transplantul pulmonar să fie efectuat în cursul anului 2016, prof. Deac a precizat că „sunt obligat să fiu optimist. Este imperios necesar. Pentru că sunt mulţi pacienţi care au nevoie de un transplant pulmonar şi Ministerul Sănătăţii plăteşte aproximativ 120.000 de euro pentru fiecare pacient care face un transplant pulmonar în străinătate. La acest cost nu sunt adăugate cele ale controalelor, analizelor... „.
Potrivit directorului executiv al ANT, în prezent, aproximativ 20 de pacienţi sunt într-o stare gravă, care au nevoie imediată de un transplant pulmonar.

În privinţa celorlalte tipuri de transplant, prof. Dr Radu Deac spune că, în continuare, prof. dr. Irinel Popescu performează în transplantul hepatic atât din punct de vedere al numărului intervenţiilor efectuate, cât şi din punctul de vedere al calităţii acestora, transplantele renale continuă să înregistreze performanţe. De asemenea, transplantul de inimă a fost reluat, anul acesta au fost efectuate patru intervenţii de acest tip.

„Transplantul este necesar, este salvator de viaţă. Dar noi ne punem mari speranţe în dezvoltarea medicinei de transplant, asta înseamnă că lumea medicală trebuie să fie informată şi calificată pentru a putea trata deja miile de bolnavi transplantaţi în România”, subliniază prof. dr. Radu Deac.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră