Premieră în pregătirea medicilor de urgență: O aplicație mobilă pentru monitorizarea activităților și procedurilor efectuate zilnic

25 Iul 2017 | scris de Magda Marincovici
Premieră în pregătirea medicilor de urgență: O aplicație mobilă pentru monitorizarea activităților și procedurilor efectuate zilnic

Aplicația mobilă medEasy destinată, gratuit, medicilor rezidenți cu specializarea medicină de urgență cu scopul de a le facilita îndeplinirea și monitorizarea activităților și procedurilor mai rapid a fost lansată, marți, la Spitalul de Urgență Floreasca, eveniment la care a participat dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.
“Noua aplicație mobilă vine în sprijinul a 1.000 de medici, simplificându-le activitatea și eficientizând-o, dar acționează și pentru beneficiul pacienților, deopotrivă, căci doctorii au la dispoziție mai mult timp pentru a-i trata. În consecință, aplicația mobilă de raportare și validare se aliniază cu angajamentul Departamentului pentru Situații de Urgență de a veni mai aproape de nevoile medicilor și ale pacienților, iar parteneriatul cu QUALITANCE a fost un pas în această direcție”, a precizat dr. Raed Arafat.  

Până acum, medicii introduceau pe calculator datele pentru a urmări procesul de pregătire. Cu această aplicație ” rezidentul poate să introducă ce a făcut, formatorul lui vede ce a trecut, îl validează și atunci noi știm timp de cinci ani, cât rezidentul este în pregătire, ce a făcut și la ce s-a expus”, a explicat dr. Arafat. 

Aplicația este accesibilă atât medicului rezident, cât și coordonatorului. "Până acum, ei lucrau, erau ocupați, până ajungeau la un calculator să-l deschidă, să intre cu parolă, după care să introducă datele, de multe ori uitau, făceau după două-trei zile, uitau anumite manevre. Acum, nu-l costă decât să ridice telefonul în câteva minute de pauză, să introducă câteva lucruri care durează 1-2 minute, este autentificat în telefonul lui și așa își păstrează munca lui la zi în fața instructorului. (...) Un rezident care nu raportează deloc e una din două: fie că nu raportează dar face, dar trebuie văzut de ce nu raportează, sau chiar nu face nimic și atunci e un semn de alarmă pentru instructor să-l caute pe rezident să vadă de ce nu face ce trebuie făcut într-un anumit interval de timp", a adăugat Arafat, precizând că 340 de medici rezidenți făceau raportări în forma veche.  

Tinerii medici, la finalul rezidențiatului, trebuie să facă dovada realizării procedurilor medicale aferente specialității pe care și-au ales-o. Recurgând la sistemul existent, un medic rezident are nevoie de aproape două minute pentru a raporta cinci proceduri standard impuse, de pildă, de un caz precum este un stop cardio-respirator. Aplicația îi va permite medicului rezident să efectueze aceeași raportare în 40 de secunde, prin simplificarea procesului și a experienței pentru utilizator.
Luând în calcul că un medic rezident de la Unitățile de Primiri Urgențe (U.P.U.) se confruntă zilnic, în medie, cu 20 de urgenţe, aplicația mobilă de raportare și validare îi pune la dispoziţie în jur de 25 de minute în plus pentru a trata pacienţii în fiecare zi, ceea ce înseamnă aproximativ 15.000 de minute zilnic pentru toate U.P.U.-urile la nivel naţional. Aplicația eficientizează procesul de raportare și optimizează acțiunile utilizatorilor, având, în total, sute de mii de beneficiari – medici și pacienți.

Aplicaţia vine în sprijinul medicilor rezidenţi şi prin creşterea gradului de mobilitate (pot raporta direct de pe telefon, nu mai sunt dependenţi de laptop sau desktop), înlăturarea riscului de a nu raporta toate procedurile, oferind, în același timp, notificări pentru validarea procedurilor de către medicul responsabil. Astfel, rezidenţii le pot raporta rapid, de oriunde, imediat după execuţie, pot vizualiza istoricul fiecărei proceduri şi pot raporta direct grupuri de proceduri. Totodată, doctorul responsabil pentru validare primeşte o notificare şi poate confirma execuţia imediat.

În viitor, aplicația va putea fi extinsă pentru a fi utilizată și de către ceilalți medici rezidenți, indiferent de specializarea lor.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră