Franța închide de sâmbătă la miezul nopții toate spațiile ”neesențiale” deschise publicului

14 Mar 2020
Franța închide de sâmbătă la miezul nopții toate spațiile ”neesențiale” deschise publicului

Premierul francez Edouard Philippe a ordonat sâmbătă închiderea, începând de la miezul nopţii, a tuturor ''spaţiilor deschise publicului neesenţiale pentru viaţa ţării", pe fondul accelerării răspândirii COVID-19 în ultimele ore, pe care a pus-o pe seama faptului că nu sunt respectate ordinele oficiale, informează agenţiile internaţionale de presă.

Şeful guvernului de la Paris a dat asigurări că "primele măsuri adoptate pentru a limita adunările au fost prost aplicate", ceea ce a dus la "o accelerare a răspândirii virusului şi, în unele teritorii, la o creştere a numărului de persoane aflate la reanimare".

Philippe a cerut totodată francezilor să dea dovadă de "mai multă disciplină" în faţa pandemiei. Restaurante, baruri, discoteci, cinematografe vor fi nevoite să-şi închidă porţile. Şi unităţile comerciale vor fi afectate, cu excepţia magazinelor alimentare, farmaciilor, băncilor, tutungeriilor sau benzinăriilor.

Totuşi, alegerile municipale programate pentru duminică vor avea loc, notează dpa.

Pe de altă parte, autorităţile sanitare au anunţat că peste 830 de cazuri noi de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost detectate în Franţa, ţara europeană având acum 4.500 de cazuri confirmate - mai mult decât dublu în 72 de ore - şi 91 de decese. Sunt 12 decese în plus faţă de raportarea anterioară şi "peste 300 de cazuri grave" de pacienţi aflaţi la reanimare, mai bine de jumătate dintre aceştia având sub 60 de ani, a declarat directorul general al sănătăţii, Jerome Salomon. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră