Edulcoranţii măresc riscul de diabet de tip 2

24 Apr 2017 | scris de Magda Marincovici
Edulcoranţii măresc riscul de diabet de tip 2

Femeile care consumă edulcoranţi o dată – de două ori pe zi sunt expuse unui risc diabet de tip mai mare cu 32%-67%, anunţă sciencesetavenir.

Edulocoranţii fac parte din viaţa noastră: sunt în alimente, ca de exemplu în băuturile aşa numite light, sau le punem noi, cel mai des în cafea. Datorită capacităţii lor de a îndulci, fără aport caloric, edulcoranţii au fost consideraţi o alternativă la alimentul natural, zahărul. Or, cercetătorii francezi relevă în revista Annals of Nutrition&Metabolism că edulcoranţii sunt asociaţi cu un risc major de diabet de tipul 2. Aceste concluzii au reieşit în urma unui studiu realizat pe o un grup vast, format din 61.440 de femei, monitorizate timp de 18 ani, între 1993 şi 2011. Participantele la studiu au declarat, periodic, în aceşti ani, informaţii privind consumul de edulcoranţi de sinteză. 

Rezultatele studiului sunt relevante: în funcţie de frecvenţa şi numărul anilor de expunere la aceste substanţe, creşte riscul de diabet de tip 2 la femeile incluse în studiu. Astfel, printre participantele care au consumat edulcoranţi în mod constant timp de zece ani, 5% au făcut diabet de tip 2, faţă de 1,5% din femeile care consumau foarte rar sau deloc aceste substanţe. Riscul se dublează, comparativ cu femeile care au consumat constant edulcoranţi cel puţin trei ani.  O creştere a riscului de diabet apare chiar în cazul unui consum scăzut de edulcoranţi. Astfel, femeile care au consumat de două ori pe zi edulcoranţi de sinteză aveau un risc mai mare cu 67% de diabet. 

Deşi rezultatele sugerează o legătură cu ţesutul adipos, studiul nu explică mecanismele. Autorii lansează, totuşi, mai multe ipoteze. Edulcoranţii ar putea activa receptorii gustului consacraţii zahărului, semnalele de saţietate fiind blocate. Edulcoranţii ar putea, de asemenea, să acţioneze la nivelul florei intestinale, ceea ce influenţează în mod direct metabolismul glucidelor. 

Precedentele studii au permis demonstrarea faptului că edulcoranţii ar induce o insulino-rezistenţă ce deschide calea obezităţii prin modificarea microbiotului intestinal. 
Autorii acestui studiu estimează că sunt necesare noi investigaţii pentru a elucida toate mecanismele fiziologice care stau la baza acestor rezultate. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră