Doi pacienţi, răniţi la clubul Colectiv, vor face recuperare medicală în Belgia

16 Dec 2015 | scris de Magda Marincovici
 Doi pacienţi, răniţi la clubul Colectiv, vor face recuperare medicală în Belgia
 
"Ne interesează și pacienții care se întorc în această perioadă. (..) Noi ne-am asumat și am afirmat disponibilitatea statului român ca acești pacienți să continue recuperarea și reabilitarea pe termen scurt, mediu și lung și în țările destinație. Avem spitale care au spus că fizioterapia și alte proceduri pot fi continuate și în România. Rămâne să vedem și noi și să reevaluăm și noi nevoile lor, realitatea, în momentul în care vom vedea pacienții față în față. Ne dorim să fie tratați ca grup în sistem integrat. (...) Grupul din Belgia este de departe cel mai voluminos și pentru că avem această structură de stabilitate tindem să credem și, asta este propunerea noastră, că este cel mai oportun mod de a continua această intervenție încât să nu îi mai distribuim în mai multe țări", a explicat medicul  Gabriel Diaconu.
 
"Până la sfârșitul anului, cinci repatrieri
Medicul Gabriel Diaconu spune că, până la sfârșitul anului, vor mai fi repatriați și alți pacienți care au fost transferați în unități medicale din afara țării.
 
"Până la sfârșitul anului preconizăm că vom mai avea cinci repatrieri, vom discuta cu toți acești pacienți despre starea lor medicală, ei vor fi reevaluați aici. Toți ceilalți de care v-am spus, în speță la momentul de față peste 20 de oameni, sunt toți incluși în programe de recuperare și reabilitare în centrele noastre partenere. (...) Ce pot să spun cu siguranță este că, până la sfârșitul anului, vor mai fi încă cinci repatrieri, după care în luna ianuarie ne mai așteptăm să mai fie încă două-trei. Este un calendar orientativ.
 
Răniții din Colectiv urmează programe de recuperare și reabilitare la spitalele Bagdasar Arseni, Floreasca, Militar Central, Spitalul de Arși, Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul Elias.
 
Grupul Integrat de Intervenție în Criză, în parteneriat cu Crucea Roșie, Fundațiile Mereu Aproape și Estuar, a stabilit "un algoritm" pentru acoperirea tuturor nevoilor pe care le au pacienții din Colectiv, atât cei din România, cât și cei din afară, a precizat medicul.
 
Grupul integrat de intervenție în criză este format din secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc, medicul psihiatru Gabriel Diaconu, profesorul dr. Dan Mircea Enescu, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu, prof. dr. Ioan Lascăr, directorul medical al Spitalului de Arși, Cristian Nițescu, profesorii Gelu Onose și Mihai Berteanu.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră