Doctor Doina Goşa: În premieră, Bucureştiul se confruntă cu o dublare a cererii de sânge

15 Iun 2016 | scris de Magda Marincovici
Doctor Doina Goşa: În premieră, Bucureştiul se confruntă cu o dublare a cererii de sânge


„În prezent, este o criză de sânge: s-a dublat cererea comparativ cu anul trecut, în timp ce numărul de donatori este în scădere, mai ales în perioada vacanţei de vară. Pentru a face faţă cererii apelăm la centrele din judeţele limitrofe, având în vedere numărul mare de spitale din Bucureşti şi de pacienţi nu numai din Capitală, dar şi din ţară”, spune doctor Doina Goşa.

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Bucureşti spune că niciodată nu a înregistrat o dublare a cerereii de sânge. Comparativ cu un judeţ, unde sunt 6-8 spitale, în prezent, în Bucureşti, sunt 60 de spitale, din care 14 de urgenţă şi 3 spitale pentru copii. Aici sunt multe maternităţi. La Bucureşti, se efectuează cele mai multe intervenţii chirurgicale de transplant din ţară, care au nevoie de cantităţi mari de sânge.

„Dar faptul că, în data de 13 iunie 2016, oferta a fost de 162 masă eritrocitară, 75 de plasmă şi 29 de trombocite, cererea la masa eritrocitară a fost de 1.028, Centrul reuşind, cu ajutorul celorlalte centre din ţară, să ajungă abia la 400. Şi, totuşi, spitalele nu au reacţionat Această mă duce cu gândul că, uneori, cererea nu este conformă cu realitatea”, este de părere doctorul Doina Goşa.

În încercarea de a explica acest fenomen, doctorul Goşa precizează că este în creştere numărul pacienţilor diagnosticaţi cu tumori maligne care au nevoie de suport sanguin în timpul tratamentul cu citostatice, deoarece are loc o deprimare a măduvei, cu scăderea trombocitelor. "Sângele este cel mai eficient medicament, mai ales în cazul pacienţilor cu anemie", spune doctorul Goşa. 

Pe de altă parte, în centrele de donare din unele spitale bucureştene, colecta de sânge este foarte mică, înregistrându-se maximum 1-2 donatori zilnic. 

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti spune că nu poate să nu ia în calcul cererea, că nu are autoritatea de a o verifica, dar că sunt  necesare precizarea corectă a cererii de sânge - deoarece au fost situaţii în care s-au solicitat şi câte 10 pungi doar pentru un singur pacient - şi semnalarea riguroasă a urgenţelor.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră