ÎNGRAȘĂ? Nu contează! Ciocolata și râsul fac bine inimii

26 Mai 2016 | scris de Istvan Deak
ÎNGRAȘĂ? Nu contează! Ciocolata și râsul fac bine inimii

Așa că recomandarea specialiștilor este să urmăriți filme care vă fac să râdeți, mâncați ciocolată, apăsați puternic pedalele bicicletei, limitați stresul și orele de lucru - acestea sunt doar câteva dintre sfaturile pe care cardiologii europeni le propun pentru o mai bună sănătate a inimii.

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că aproximativ 23,6 milioane de persoane ar urma să moară din această cauză în anul 2030 în lume, cu șase milioane mai mulți decât în prezent.

Experții de la Școala de medicină din Baltimore (SUA) au constatat că persoanele care suferă de o problemă cardiacă au un simț al umorului mai puțin dezvoltat. Drept urmare, ei au vrut să stabilească dacă râsul poate afecta în mod direct funcția vasculară, în mare parte determinată de starea membranei care acoperă vasele de sânge.

Prezentându-le unor voluntari pasaje dintr-un film cu subiect grav – „Saving Private Ryan” -, ei au constatat că acest lucru are drept efect o constricție a pereților vaselor. Pe de altă parte, când subiecții s-au uitat la un film care i-a făcut să râdă, pereții vaselor de sânge s-au dilatat.

Diferența de diametru a fost de 30 până la 50%, similară beneficiului pe care l-am putea obține prin exerciții fizice sau prin folosirea unor medicamente. ”A râde în mod regulat este fără îndoială un element al unui mod de viață sănătos pentru a evita bolile cardiace”, a subliniat Michael Miller, director al Centrului de cardiologie preventivă.

Nici consumul de ciocolată nu ar trebui neglijat de cei care își doresc o inimă sănătoasă. Cunoscută deja pentru efectele sale euforizante și antioxidante, ea ar putea reduce și riscurile cardiace.

Totuși aceste rezultate ar trebui privite cu prudență, în condițiile în care ciocolata este dulce, iar consumul excesiv poate favoriza luarea în greutate și diabetul. În acest context, cercetătorii au sugerat dezvoltarea unei producții de ciocolată obișnuită mai puțin grasă și mai puțin dulce.

Doctorul Oscar Franco și echipa sa din cadrul Universității Cambridge /Marea Britanie/ au examinat în detaliu șapte studii și au făcut un clasament a circa 100.000 de participanți în funcție de ciocolata pe care au consumat-o.

În cinci studii, cel mai ridicat nivel de consum de ciocolată a fost asociat unei reduceri cu 37% a numărului de boli cardiace și cu 29% a accidentelor vasculare cerebrale (AVC), comparativ cu cele mai scăzute niveluri de consum. Totuși nu a fost înregistrat niciun impact notabil al consumului de ciocolată asupra infarcturilor.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră