Premieră: Centrul de Excelență în Medicina Translațională, pe platforma Fundeni

27 Mai 2016 | scris de Magda Marincovici
Premieră: Centrul de Excelență în Medicina Translațională, pe platforma Fundeni

Platforma Institutului Clinic Fundeni are toate datele pentru a găzdui acest Centru, ținând seama de numărul mare de bolnavi și de cazuistica importantă.

Cercetarea translațională înseamnă un act medical cu un traseu complex: de la patul bolnavului, cu probe de la acesta, în laboratoarele de cercetare și, de acolo, înapoi la bolnav, cu soluții pentru afecțiunile diagnosticate.
În acest sens, Centrul de Excelență în Medicina Translațională este structurat pe patru nivele, unde se găsesc patru laboratoare centrale: chirurgie experimentală, gastroenterologie, biologie moleculară, anatomie patologică, la are se adaugă spații de studiu, învățământ, spații tehnice, toate însumând o suprafață desfășurată de aproximativ 3.551 m.p.

În Centrul de Excelență în Medicina Translațională sunt implementate rezultatele cercetării preclinice în practica clinică în domenii ca oncogenomică, genomica transplantului sau terapiile celulare. Afecțiunile vizate sunt cancerele digestive și pulmonare, infecțiile virale și bacteriene, bolile metabolice, afecțiunile hepatice și ale tubului digestiv.

Directorul acestui proiect, materializat într-un timp record, prof. univ. dr. Irinel Popescu, precizează că principalele direcții de cerectare vizate sunt analiza tumorilor maligne, în căutarea de remedii pentru boli care încă nu au soluție. Aici ne vom axa pe oncogenomică și proteomică. În laboratorul de proteomică, prin markeri se va diagnostica precoce și chiar foarte precoce apariția unor afecțiuni, care, astfel, pot fi curabile. Noi căutăm markeri pentru toate aceste cancere. Și suntem în faza de a spune ceva semnificativ, mai ales de când s-a definit noțiunea de panel de markeri, nu un marker, ci mai mulți. Cancerul de pancreas este, de asemenea, subiectul în care, în curând, vom putea fi capabili să facem un astfel de panel de markeri cu valoare de diagnostic. În domeniul transplantului hepatic, se are în vedere modificarea genomului și, mai ales, apariția modificărilor post-transplant.

Centrul de Excelență în Medicină Translațională este și locul unde se face medicină personalizată , pornind de la profilul genomic al fiecăruia și, raportat la acesta, identificarea modificărilor genice, în primul rând în cancere, pentru a preciza posibilitățile de a le antagoniza. "În prezent, obligatoriu cercetarea trebuie integrată procesului de educaţie. Procesul de educaţie are mai multe faţete, în primul rând educaţia celor care urmează cariera academică, începând cu doctoranzii, care pot să facă teze de doctorat - laboratoarele le stau de dispoziţie -, şi urmând cu cei care sunt deja lansaţi într-o carieră universitară, dar care de la an la an trebuie să îşi îmbunătăţească CV-ul, să publice, să efectueze experimente din care să rezulte lucruri care să le permită avansarea în carieră până la nivel de certificare postuniversitară", precizează prof. dr. Irinel Popescu, director de proiect şi director al Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră