Un medicament experimental, promițător în astmul sever

06 Sep 2016 | scris de Magda Marincovici
Un medicament experimental, promițător în astmul sever


Studiul experimental a oferit rezultate încurajatoare privitoare la noul medicament destinat tratării astmului sever. În cadrul testului, realizat pe un număr mic de pacienți, cu ajutorul noului medicament s-a obținut o diminuare notabilă a inflamației căilor respiratorii la pacienții cu astm sever.

Acest rezultat a fost calificat ca fiind promițător de numeroși experți care, totodată, au subliniat faptul că sunt necesare studii complete și de lungă durată înainte ca acest medicament să fie administrat bolnavilor. Această informație apare pe site-ul doctissmio.

În prezent, în astm se recomandă evitarea factorilor care declanșează sau agravează crizele de astm și administrarea tratamentelor specifice, constând în corticoide inhalate sau tratamente de fond. Totuși, 5% dintre persoanele cu astm sever nu-și pot ține sub control boala prin corticoide inhalate.

Studiul a fost realizat pe un număr de 60 de pacienți: jumătate au primit noul medicament, un antagonist de receptor D2 al prostaglandinelor care reduce inflamația provocată de eozinofile; cealaltă jumătate, placebo și în plus medicamentele lor obișnuite, timp de trei luni. După această perioadă, cercetătorii au observat că inflamarea căilor respiratorii provocată de eozinofile - un subtip al globulelor albe care provoacă inflamarea și al căror număr crește la nivelul bronhiilor în cazul astmaticilor – era de două ori mai mică la pacienții care au beneficiat de noul medicament, comparativ cu pacienții cu placebo.

Este o cercetare foarte promițătoare și trebuie să fie primită cu un optimism prudent, a comentat dr. Samantha Walker, directoarea de cercetare la Asthma UK, asociație de luptă contra astmului.

Profesorul Hans Michael Haitchi, de la Universitatea Southaptom, întărește ideea că sunt necesare noi studii pentru confirmarea proprietăților noului medicament și pentru a determina dacă crizele de astm pot fi diminuate sau evitate pe termen lung, în cazul pacienților afectație de o formă severă de astm. Studiul a fost finanțat de compania farmaceutică producătoare și de Institutul național pentru cercetare în domeniul sănătății din Marea Britanie.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră