Alimente interzise pisicilor: Ciocolată. Cafea. Ceai. Ceapă. Usturoi...

16 Apr 2016 | scris de Magda Marincovici
Alimente interzise pisicilor: Ciocolată. Cafea. Ceai. Ceapă. Usturoi...

 

Ciocolată. Teobromina din compoziția acestui aliment este toxică pentru pisici. În special, ciocolata neagră este interzisă pisicilor.

Cafea. Cafeina este foarte greu tolerată de pisici. De altfel, toate băturilor energizante care conțin cafeină au aceeași indicație.

Ceai. Teina nu este suportată de pisici. Așadar, evitați să dați ceai felinelor.

Ceapă. Usturoi. În cantitate mică, ar putea fi tolerată. Totuși, este bine să știți că, în cazul pisicilor, ceapa poate provoca anemie numită hemolitică. Medicul veterinar vă recomandă, în principiu, să evitați ceapa și să fiți foarte prudenți. Aceleași recomandări sunt valabile și în privința usturoiului.

Pește cu oase. Este greșit să dăm pește cu oase pisicii. De ce? Este posibil ca un os să ajungă și să se fixeze în gât!

Vitamine folosite de oameni. Aceste vitamine sunt periculoase pentru feline, deoarece necesarul lor nu coincide cu cel al oamenilor. De aceea, vitaminele destinate pisicilor sunt diferite de cele pe care le înghit stăpânii lor.

Lapte. Acest aliment nu este toxic, dar, uneori, este greu tolerat, deoarece unele pisici adulte nu mai pot digera lactoza, zahărul din lapte. La pisici, consumul unei cantități mari de lapte poate provoca diaree. În cazuri foarte rare, unele pisici pot fi alergice la laptele de vacă.

Ton. Dacă nu a fost corect conservat sau preparat, tonul poate provoca intoxicații. Acest amănunt este valabil și în cazul altor specii de pește.

Albușul de ou. Medicul Geraldine Blanchard avertizează că albușul de ou poate provoca diaree, deoarece pisicile nu au capacitatea de a digera proteinele din acest aliment.

Alimente cu multe grăsimi. Pisica este un animal de mici dimensiuni, care cântărește doar câteva kilograme. Dacă credem că a da 5 grame de brânză unei pisici, trebuie să știm că asta înseamnă cel puțin 50 de grame de brânză pentru un om... Adică enorm! Așa că evitați alimentele grase!

Carne crudă.Chiar dacă este verificată din punct de vedere al calității, totuși carnea crudă poate fi o sursă de paraziți.

Resturi de la masă. Pot fi bucăți de alimente greu digerabile, grase, condimentate... care pot afecta sănătatea pisicii. Mai bine dați pisicii câteva legume și o lingură de iaurt.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră