Patru pahare de alcool zilnic, risc major de hemoragie cerebrală!

29 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Patru pahare de alcool zilnic, risc major de hemoragie cerebrală!

În schimb, a bea cantități moderate ar reduce riscul de AVC ischemic, provocat de cheagurile de sânge care blochează arterele cerebrale afectate.

Cercetătorii de la Karoliska Institutet (Suedia) și Universitatea din Cambridge din Regatul Unit au realizat o meta-analiză a 25 de studii privitoare la AVC ischemic, hemoragic intracerebral și hemoragic subarahnoidian.

Ei au analizat 18.289 de cazuri de AVC ischemic, 2.299 de cazuri de hemoragie intracerebrală și 1.164 de cazuri de hemoragie subarahnoidiană.
În paralel, cercetătorii au evaluat consumul de alcool al participanților în funcție de patru categorii: consumul scăzut (sub un pahar pe zi), moderat (1-2 pahare zilnic), ridicat (2-4 pahare zilnic) și abuz (peste 4 pahare zilnic).

Rezultatele studiului arată că băutorii care fac abuz de alcool se expun unui risc de 1,6 ori mai mare de a suferi leziuni cerebrale hemoragice și de 1,8 ori mai mare de a suferi hemoragii subarahnoidiene.

Asocierea între abuzul de alcool și cele două tipuri de AVC este mai evidentă, comparativ cu cel de AVC ischemic.

Cercetările anterioare au evidențiat  o asociere între consmul de alcool și nivelul inferior de fibrinogen, o proteină din corpul nostru care contribuie la formarea cheagurilor de sânge. Aceasta ar putea explica asocierea între consumul scăzut și moderat de alcool și riscul minor de AVC ischemic.

Dar efectul nefast al consumului de alcool asupra presiunii arteriale, factor de risc major în apariția AVC, poate mări riscul de AVC hemoragic, explică doctorul Larsson, autorul studiului, citat de site-ul topsante.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră