Orban şi Buşoi candidează la şefia PNL, Turcan stă pe margine

15 Mai 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Orban şi Buşoi candidează la şefia PNL, Turcan stă pe margine

Şefia PNL este disputată până acum de doi candidaţi, Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. Preşedintele interimar Raluca Turcan nu va candida, deşi susţine experienţa pe care o are ar fi justificat prezenţa sa în fruntea PNL.

Liberalul Ludovic Orban și-a depus luni candidatura pentru președinția PNL, cu proiectul de moțiune "Partidul Național Liberal - forța dreptei", anunțând totodată că beneficiază de susținerea a 27 de președinți de filiale, relatează agerpres.ro.

"Niciun președinte care a semnat susținerea moțiunii mele nu a semnat pentru că așa a vrut el, fără să țină cont de voința organizației pe care o conduce", a precizat el. Printre cei care au fost alături de Orban la depunerea candidaturii s-au numărat și președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, și luptătorul K1 Cătălin Moroșanu.

Cum Crin Antonescu, fostul lider al PNL, şi-a anunţat susţinerea pentru Cristian Buşoi, Ilie Bolojan a comentat că "este poziția domnului președinte Crin Antonescu. Cei care suntem în teren, care facem zi de zi politica partidului și politica cetățeanului, credem că am optat corect".

Tot luni, și-a depus candidatura pentru președinția partidului şi Cristian Bușoi cu moțiunea "PNL - partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică", semnată de 100 de liberali. Zeci de liberali s-au aflat alături de el la depunerea candidaturii, printre aceștia numărându-se Teodor Atanasiu, Dan Motreanu, Leon Dănăilă, Lucia Varga, Răzvan Sava, Florin Alexe, Marin Anton, Mugurel Cozmanciuc, Claudia Benchescu.

Bușoi a susținut că nu a avut discuții "speciale" referitoare la candidatura sa la șefia PNL cu președintele Klaus Iohannis şi a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi "candidatul sistemului".El a anunţa că se va suspenda din funcţia de secretar general al PNL după depunerea candidaturii la şefia PNL.

Raluca Turcan, liderul interimar al PNL a decis să nu candideze la președinția partidului. "Am luat această decizie în urma consultării cu colegii mei, considerând că nu este momentul potrivit pentru o asemenea decizie. Momentul prin care trece PNL arată un echilibru foarte fragil și avem nevoie de un congres care să unească toate forțele, nu să le disipeze. Cu alte cuvinte, consider în momentul de față că unitatea este prima condiție a victoriei PNL, a reconstrucției PNL și, în opinia mea, unitatea va fi principala miză a Congresului din iunie", a explicat Turcan.

Întrebată ce funcție își dorește după Congres, ea a răspuns că experiența acumulată ar justifica prezența sa în conducerea PNL. "Voi vedea și modul în care candidații la președinția PNL doresc să-și facă echipele. Cred că lucrul acesta se va vedea dacă sunt oameni deciși să ducă partidul înainte, dacă sunt deciși să își respecte doar preocuparea lor de a se așeza pe un anumit scaun. În principiu, cred că în conducerea PNL prezența mea ar fi bine-venită", a adăugat liderul PNL.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Politic

Ultima oră