Crin Antonescu nu va candida la viitorul Congres PNL

19 Apr 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Crin Antonescu nu va candida la viitorul Congres PNL


ŢPentru că este un partid pe care l-am condus și susținut, îi doresc tot binele. Sunt la o distanță din ce în ce mai mare. Este exclusă revenirea în viața politică, așa cum am spus. Avem în comun trecutul, nu avem viitorul, dar asta nu înseamnă că nu îi doresc tot binele din lume și sper ca actualii conducători, viitorii conducători să ia deciziile cele mai bune. (...) Nu voi candida la congres", a afirmat Antonescu, la Senat.
Întrebat dacă va renunța și la calitatea de membru de partid, Antonescu a negat. "Dacă nu se întâmplă ceva care să mă scandalizeze, ca să mă exprim ca Topîrceanu, peste măsură, nu am de ce să renunț. Este o calitate pe care mi-am asumat-o, sunt peste două decenii și pentru mine a fost mereu un lucru pe care mi l-am asumat deschis și pe care îl port la vedere", a adăugat el.
Fostul președinte al liberalilor a prezentat principalele motive pentru care a renunțat la această calitate, între acestea fiind eșecul proiectului USL, faptul că nu a reușit să facă din PNL cel mai mare partid de dreapta din România, dar și faptul că "s-a bătut" pentru colegi care acum sunt în pușcărie. El a adăugat că își va duce la capăt mandatul de senator.

Alte stiri din Politic

Ultima oră