Băsescu, foarte nervos: Le umpleam botul de sânge pe loc!

12 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Băsescu, foarte nervos: Le umpleam botul de sânge pe loc!

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat foarte dur la afirmaţiile apărute în presă conform cărora în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, şefa DNA, Laura Coduţa Kovesi, fostul prim adjunct al SRI Florian Coldea şi alţi înalţi demnitari s-ar fi întâlnit acasă la fostul vicepremier Gabriel Oprea şi ar fi sărbătorit că "au câştigat alegerile pentru Băsescu".

"Să spui că SRI a lucrat la fraudarea alegerilor în favoarea mea e o copilarie (...) Codruţa Kovesi cred că avea vreo 29 de ani şi am numit-o procuror general, adusă de la Sibiu. Pe Coldea era maior şi l-am făcut prim-adjunct SRI cu gradul de maior. Vă imaginaţi că vreunul dintre oamenii ăştia şi-ar fi putut vreodată permite să spună ?! Le umpleam botul de sânge pe loc!", a declarat Traian Băsescu la Romania TV, conform ziare.com.

Întrebat dacă nu el era preşedintele căruia i se promitea un nou mandat, atunci cine era, Băsescu a răspuns: "Nu, pentru că nu recunosc ca aşa ceva să se fi întâmplat (...) Eu nu am alte informaţii (...) Era imposibil ca un locotenent colonel să îi spună  preşedintelui Romaniei, şi un procuror general proaspăt numit să spună ".

El a reamintit ca George Maior "era membru PSD cand l-am pus director la SRI, exact ca sa nu se interpreteze ca mi-am pus omul si folosesc serviciul pentru mine".

Băsescu spune că după aceste afirmaţii, apărute într-un articol semnat de Dan Andronic în Evenimentul Zilei, Parchetul General ar trebui să se autosesizeze.

"Dacă acest grup a fraudat cumva alegerile, este deja grup criminal organizat. După articolul lui Andronic, Parchetul General trebuia să se autosesizeze (...) să înceapă o anchetă cu privire la ce au făcut Maior, Kovesi, Coldea, Oprea în noaptea de 6 decembrie 2009 acasă la Oprea. (...) Să ştim dacă am avut un preşedinte care a fost desemnat pentru 5 ani în urma fraudei acestor domni sau doamne, sau am avut un preşedinte legitim (...) Pentru că ei au spus ", a mai spus Traian Băsescu.

În urma articolului din EVZ, Dan Andronic a fost chemat pentru audieri în Comisia parlamentară pentru controlul SRI.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Politic

Ultima oră