Coldea, audiat la Parchetul General în dosarul privind înregistrările lui Ghiță

02 Mar 2017
Coldea, audiat la Parchetul General în dosarul privind înregistrările lui Ghiță

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, a fost audiat la Parchetul General, în dosarul în care se fac cercetări în urma înregistrărilor publicate de fostul deputat Sebastian Ghiță, au confirmat, pentru AGERPRES, reprezentanții biroului de presă al PÎCCJ.

Potrivit sursei citate, Coldea a fost audiat săptămâna trecută de procurori, în calitate de martor în respectivul dosar.

Conform Mediafax, audierea lui Coldea ar avea legătură cu înregistrarea difuzată de fostul deputat în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vorbeşte despre intervenţii în justiţie, făcând referire, la Camelia Bogdan, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

Conform surselor citate, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a fost citată în acest dosar până în prezent.  

La 17 ianuarie SRI anunţa că Florian Coldea a cerut trecerea în rezervă, decizia fiind luată chiar dacă verificările demarate în urma dezvăluirilor lui Sebastian Ghiţă au arătat că nu a încălcat legea, SRI propunând repunerea în funcţie.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră