Sângele sorocului (sanguis menstrus) e socotit ca foarte stricat. Impuritatea lui e de așa fel, că vatămă nu numai tot ce vine în atingere cu el, dar produce stricăciuni mari chiar de la distanță. Prin apropiera lor, femeile fac să se înăcrească musturile; prin atingerea lor, bucatele de pe câmp devin neroditoare; se prăpădesc altoaiele, se ard răsadurile grădinilor și cad frunzele pomilor pe lângă care s-au așezat.
Prin uitătura femeilor la ciclu dispare lustrul oglinzilor, netezimea fierului și luciul fildeșului; mor albinele în stupi; chiar arama și fierul ruginesc imediat și dau o duhoare puturoasă, iar câinii ce gustă din acest sânge turbează, și mușcătura lor infiltrează o otravă ce nu se poate vindeca. Din pricina acestei otrăvi ce conține sângele menstruației, se recomandă ca leac sigur împotriva omizilor ca „o femeie la period să facă ocolul fiecărui pom, cu picioarele goale și poalele suflecate”.
La noi, nu numai sângele menstruației e socotot ca spurcat, ci și lăuza trece drept „necurată” timp de 40 de zile, până se „curăță”. „Lăuza – se zice în județul Prahova – să nu calce desculță pe pământ, că pârlește pământul sub picioare”.
Sângele sorocului, dacă se întâmplă să pice undeva, trebuie îngropat, ca nu cumva să ciugulească din el găinile sau alte păsări de curte și să se spurce. Femeia care este la soroc, ca și lăuza, usucă iarba pe care o calcă. Ba încă, lăuza nici să nu se uite la câmp, că se usucă iarba. Nici la soare să nu se uite, că-l spurcă.
Femeia sau fata „necurată” să nu meargă la fântână, că-i seacă izvoarele și să nu-și pună flori în cap, că bate piatra câmpul. Dacă se sting lumânările în biserică, e semn că acolo e o femeie ce-și „are rândurile”.
În special pentru copii e cu primejdie apropierea unei femei „la lună”. De aceea nu e permis să se ducă la lăuză, decât femeile „curate”, căci altminteri se umple copilul de spurcat, de rafii, de bube pe cap și pe trup.
Dacă însă se duc cele „necurate”, trebuie să-l șteargă cu poala cămășii zicând: „Cum e mă-ta curată, așa sunt și eu” Dacă uită să zică asta, trebuie să pună sub patul lăuzei o pocorniță sau o dohotniță (vas în care se ține păcura de uns care) și se ține acolo în primele săptămâni după facere.
Sângele de menstruație se întrebuințează însă și ca leac. În Oltenia, de pildă, „buba-rea e spurcată cu sorocul unei femei tinere”. Se recomandă și ca leac contra epilepsiei, să-l bați pe bolnav cu cămașa pătată de sângele unei fete la prima ei menstruație.
Pentru a-și păstra vederile până la adânci bătrâneți, e bine ca fata să se ungă pe la ochi de la întâiul ei soroc. Dar și sângele „curat” e bun ca leac, la copii, contra epilepsiei. Se face copilului o crestătură cu briciul la ceafă. Sângele ce curge din tăietură se culege într-o cârpă curată și aceasta se bagă apoi în gura bolnavului. Îndată, copilul se vindecă.
