Beneficiile terapiei cu cristale

18 Aug 2021 | scris de A.V.
Beneficiile terapiei cu cristale

Pietrele semiprețioase și cristalele reprezintă metode de vindecare care au devenit din ce în ce mai des utilizate de oamenii care-și doresc atingerea echilibrului în viață. Pe lângă metodele de vindecare răspândite global, știute și practicate de milioane de oameni, terapia cu cristale începe să ia amploare, scrie harpersbazaar.com, citat de RADOR.

Acest tip de vindecare se concentrează pe restabilirea echilibrului energetic, iar pentru a atinge acest rezultat, diferite cristale și pietre semiprețioase sunt folosite pentru a îmbunătăți anumite aspecte ale vieții, de la sănătate până la iubire, o situație materială ideală etc.

Beneficiile terapiei cu cristale sunt multiple, incluzând îmbunătățirea stării mintale și oferind stări de liniște sufletească, o atitudine pozitivă, o imunitate crescută și vindecarea anumitor dureri ale corpului.

Conform persoanelor care practică vindecarea prin cristale, pietrele semiprețioase sunt alcătuite din energie care ne ajută să atingem anumite obiective și să ne conectăm cu natura.

Alegerea unui cristal potrivit reprezintă un element de bază în terapia vindecării cu cristale și din acest motiv regăsim o multitudine de pietre semi-prețioase destinate problemelor pe care dorim să le rezolvăm:

  1. Ametistul – are proprietăți vindecătoare asupra sufletului, minții și corpului, ajutând la reducerea stresului și negativității;
  2. Cuarțul transparent – utilizat pentru a mări încrederea în sine, este considerat un cristal puternic în restabilirea echilibrului interior;
  3. Jadul- elimină elementele toxice din corp, ajută la îmbunătățirea fertilității și a liniștii interioare;
  4. Cuarțul roz – unul dintre cele mai populare cristale folosite pentru a atinge iubirea pură, crearea de noi prietenii și îmbunătățirea încrederii în sine;

Există și anumite contraindicații în folosirea cristalelor pentru vindecare, deoarece unele cristale provenite din roci vulcanice pot fi dăunătoare și pot crea dezechilibre majore, atât sufleteşti, mentale, dar și fizice.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Life style

Ultima oră