Fuga lui Walter Kwanka din România: indezirabil pe teritoriul mai multor țări

11 Dec 2020 | scris de Istvan Deak
Fuga lui Walter Kwanka din România: indezirabil pe teritoriul mai multor țări

Adunând poveștile a zeci de frontieriști și lecturând cazurile a altor sute este în continuare dificil de realizat portretul frontieristului român din perioada 1967-1989. Se fugea indiferent de vârstă, anotimp sau statut social. Regimul de atunci se limita să îi numească “elemente parazitare și aventuriere”.

Dacă nu ai trăit acele vremuri este foarte greu să le înțelegi deciziile din perspectiva realității de astăzi. Unele situații par absurde, chiar inimaginabile pentru tinerii de astăzi.

Povestea lui Walter Kwanka iese din tipar tocmai prin statutul aparte pe care l-a avut în cadrul sistemului din România. Născut la 17.07.1956 în Sânnicolau Mare, el a avut o copilărie frumoasă, lipsită de griji și nevoi. “Au fost ani frumoși. Ne jucam afară, aveam vacanțe lungi. Tata lucra la bancă, mama era vânzătoare. Chiar nu am dus lipsă de nimic”, mărturisește Walter. Tatăl și mama sa au fost deportați în Siberia, ea din Sânnicolau Mare, el din Sibiu. Acolo s-au cunoscut.

Walter a crescut printre români și s-a integrat foarte ușor. “Noi locuiam în partea română a orașului, nu în comunitatea germană”, explică el. Politica țării a început să îl intereseze de la vârsta de 16 ani, când a ajuns să studieze în domeniul telecomunicațiilor în București. Apoi a făcut armata la Predeal și a început să sesizeze tot felul de reacții la adresa sa.

“Noi nu știam cum e pe afară. Am fost într-o excursie în Ungaria și mi se părea senzațional. La întoarcere, securistul mi-a râs în față că de ce m-am mai întors. Am simțit pentru prima dată că poate nu mai sunt dorit în țara asta. I-am spus că sunt născut și crescut în România, cum să nu mă intorc? Așa a apărut primul gând de plecare din țară. Era 1974”.

Colaborator  în domeniul telecomunicațiilor

A rămas însă în țară și și-a găsit un loc de muncă aproape unic la acea vreme:  “la o masă de verificare în telecomunicații”.  Era colaborator civil al Armatei și se ocupa de telecomunicațiile din zona de frontieră, inclusiv pe fâșia dintre România, Ungaria și Iugoslavia. Un astfel de loc de muncă implica o supraveghere atentă din partea Securității. “Dacă m-au urmărit? Dacă au încercat să mă racoleze fără să știu? Foarte probabil, dar eu in mod direct nu am avut nicio legătură cu ei. O să încerc să îmi scot dosarul de la CNSAS, să vedem”.

Practic, el asigura buna funcționare a telecomunicațiilor pentru grăniceri, avea libertate de mișcare pe fâșie și putea inclusiv să dea ordine soldaților în interes de serviciu. “Primisem și o legitimație de colaborator civil al armatei care îmi permitea să intru pe fâșie, chiar și singur. Vă puteți imagina că era o poartă deschisă spre libertate și puteam să fug oricând, să profit de această ocazie”.

Statutul său aparte în zona de frontieră i-a cauzat si probleme. Prietenii lui știind că are informații valoroase din zona de frontieră îi tot cereau să îi ajute să fugă din țară. Așa a încercat să plece unul dintre prietenii săi din Brașov. Apoi un prieten sârb. Au fost prinși și Securitatea încerca să afle dacă Kwanka le-a furnizat informații. Sârbul l-a turnat și era să își piardă locul de muncă.

“Dihel, un personaj cunoscut în zonă, m-a interogat și m-a amenințat că mă face albastru dacă mă prinde. Eu am furnizat doar informații de bun simț, niciun secret de serviciu. Le-am spus doar să nu fugă spre Ungaria, că o să fie trimiși înapoi”.

Momentul zero

În viața fiecărui frontierist a existat un moment zero, un eveniment sau incident care a generat o reacție de “gata, eu plec din țară, nu mai există cale de întoarcere pentru mine”. Căsătorit, cu copil mic acasă, momentul zero pentru Walter Kwanka a fost criza combustibilului din România. Mai exact, a stat două nopți și două zile neîntrerupt  la benzinărie pentru a face rost de puțin combustibil în scopul încălzirii locuinței sale.

“Am avut timp destul în 48 de ore să mă gândesc la viitorul meu și am tras concluzia că nu poate fi acesta. Trebuie să plec din țară. Am o responsabilitate față de copilul meu și nu vreau când va crește mare să spună: Tati, noi suntem etnici germani, de ce nu ai incercat să plecăm din țară”

Pe calea legală?

“Germanii au emigrat din România înainte de 1989”, aceasta este versiunea oficială răspândită și rostogolită decenii la rând. În ce condiții mai exact, nu mai interesează pe nimeni, căci nu ne face cinste să admitem că statul român a vândut la bucată peste 200.000 de etnici germani: legal, cu factură și liste de nume.

Doar că pentru a ajunge pe listă, nu doar statul german cotiza, ci și fiecare etnic german în parte. Fiecare dintre ei era obligat să solicite din propria inițiativă plecarea din țară. Asta atrăgea nu doar antipatii, ci și represalii, de la pierderea locului de muncă până la șicanări și persecutări din partea Securității.

Calea legală nu era o opțiune pentru Walter Kwanka. Nu fiindcă nu ar fi avut banii necesari să își pună numele pe listă, ci din cauza părinților. “ Pe când erau minori. mama și tata au fost deportați în URSS și s-au intors de acolo cu o spaimă care i-a urmărit toată viața.

Se temeau și mă certau când ascultam Europa Liberă sub plapumă. Ei vroiau să fie cetățeni exemplari ai acestei țări, chiar mai patrioți decât românii. Erau oameni respectați în societate și se temeau că o solicitare oficială de plecare definitivă din țară i-ar crea doar probleme. Tocmai din acest motiv nu am depus nicio cerere oficială. Am ales calea frauduloasă”.

Nu de puține ori le-a reproșat părinților că nu pleacă din țară. “Mama avea pașaport de mic trafic, care îi permitea să intre în zona de frontieră a Iugoslaviei. De multe ori i-am zis: mamă, eu nu vreau să te mai intorci. Ea a gustat libertatea, iar cu cât ai acces mai mare la informații, cu atât îți dorești mai mult să pleci la mai bine”

Fuga

A ales să fugă alături de doi colegi de la locul de muncă, Tavi și Ghița. Au plănuit aproape doi ani. Se întâlneau pe ascuns într-o casă conspirativă și încercau să găsească cea mai bună soluție posibilă. Walter a fost cel care a lansat ideea că fuga trebuie să aibă loc în condiții meteorologice foarte nefavorabile. Fiindcă grănicerul e tot om și nu o să păzească la fel de vigilant pe o ploaie torențială. Plus că trebuia evitat și un post de control la ieșirea din oraș. Doar că nu beneficiau de informații meteo ca astăzi, astfel că decizia a fost una de moment.

În seara zilei de 17 noiembrie 1982 s-a abătut o ploaie torențială puternică și au decis să își pună planul în aplicare. Postul de control la ieșirea din oraș era gol, așa că au plecat cu motocicletele spre Nerău, apoi spre Teremia.

“Obisnuiam să ne întâlnim noaptea în casa lui Tavi și să plănuim fuga. Nu am suflat niciodată nicio vorbă la locul de muncă, fiindcă acolo și zidurile aveau urechi. Eram destul de convinși că dacă vom reuși să ajungem în Iugoslavia, nu vom fi dați înapoi. Se tot amâna momentul și simțeam că devenim ridicoli. Tot vorbim, dar nu facem nimic.”

Și-au lăsat motocicletele pe marginea drumului în Teremia. Îngrijorat că prietenii săi ar putea abandona planul de evadere din țară, Walter le-a golit rezervoarele motocicletelor de benzină, ca să se asigure că nu mai există cale de întoarcere.

Frigul și-a pus amprenta asupra amintirilor sale din acea noapte. “Eu cunoșteam zona și fâșia. Știam că se cultiva viță de vie în zonă, însă noapte, în intuneric, cine mai poate să facă diferența între vița de vie și sârma de alarmă.  Eu și Ghiță reparasem traseul de comunicații din acea zonă”.

Coșmarul sârb

Frontiera este ”în coadă de vulpe” în zona Teremia și mulți care nu cunoșteau fâșia, căci hărți exacte nu existau, s-au întors din greșeală în România după ce intrasera în Iugoslavia. Asta nu a reprezentat o problemă pentru cei trei. Știau că trebuie să urmeze cursul râului Vâna Mare, iar după ce vor trece de calea ferată care e paralală cu frontiera română, vor fi deja pe teritoriu iugoslav. S-au dezorientat puțin, iar Ghiță a fost cel care i-a convins să meargă mai departe.

Au ajuns plini de noroi în Mokrin, Iugoslavia, cu gândul de a continua drumul spre Belgrad. Cineva a alertat însă miliția, iar cei trei au fost arestați. Au fost condamnați la 20 de zile de închisoare pentru trecere frauduloasă a frontierei și transferați la închisoarea din Zrenjanin. Venind din familii bune, fiind realizați profesional, fără lipsuri alimentare majore acasă, perioada petrecută în inchisoare li s-a părut un chin.

“Eram mulți la grămadă. Inițial șapte într-o celulă, apoi chiar nouă. Mulți români. Ne-au tratat urât. Ne țineau tot timpul închiși în celule și ne făceam nevoile într-o găleată. Ei doi visau la America, eu eram cu gândul la Germania. Am luat cu mine niște documente, inclusiv livretul militar unde scria că sunt etnic german. Ne-au interogat separat. Eu mi-am asumat de la început că am fost liderul grupului“.

După trei săptămâni cei trei au fost scoși în curtea închisorii.“ Eu m-am urcat într-o mașină, ei doi în alta. Eu am plecat spre lagărul ONU de la Padinska Skela, ei au fost duși înapoi în România via Jimbolia. Când am văzut că ei sunt urcați în altă mașină, l-am întrebat pe polițist pe un ton mai agresiv că ce fac cu ei, că nu era un lucru normal ca grupurile să fie despărțite. Ori îi returnau pe toți, ori mergeau toți mai departe. Polițistul m-a lovit și m-a injurat, doar neamț nenorocit am înțeles”.

Relația cu cei doi s-a deteriorat. Chiar și la patru decenii de la cele întâmplate, rudele și prietenii lui Tavi și Ghița îi mai reproșează lui Walter că și-a abandonat cei doi colegi de suferință. “Ce puteam să fac când aveam cătușele la mâini?”.

De patru decenii la München

La Padinska nu a zăbovit foarte mult. A fost interogat rapid, inclusiv de cei de la Amnesty International. “Le-am spus direct că mă sinucid dacă mă trimit înapoi în România. Ei luau în calcul să imi dea drumul și să fug apoi ilegal în Austria, dar le-am zis că eu nu mai trec ilegal nicio graniță.

După 5-6 zile m-au dus la un hotel și au pregătit hârtiile. Am primit pașaportul  de la ambasada Germaniei, niște bani și mi s-a transmis să plec cu trenul la München. Am ajuns în lagărul de tranzit de la Nürnberg, iar de patru decenii sunt stabilit în München”.

Condamnat în lipsă

A fost condamnat în lipsă la închisoare, mai ales că fuga sa putea fi inclusă la dezertare și chiar la înaltă trădare, el deținând informații despre sistemul de securitate al frontierilor României. Soția sa a fost șicanată luni la rând. I s-a transmis să își uite soțul că nu îl va mai vedea vreodată.

După un an, Walter a reușit să își scoată soția din România prin programul de reîntregire a familiei. Ajunși într-o situație medicală precară, tatăl său l-a rugat să îi scoată cumva și pe ei din țară. Walter a plătit 16.000 de mărci unor intermediari din Timișoara. “M-am simțit ca ultimul om. Eu refuz să dau spagă. Nu accept așa ceva”.

A vrut să efectueze o vizită în RDG, însă la intrare i s-a transmis să abandoneze ideea fiindcă se află pe lista persoanelor indezirabile și nu i se va permite intrarea în țară.

În 1985 a vrut să viziteze România, la dorința soției, care vroia să își vadă părinții. Au încercat să intre pe la PCTF Gyula, însă lui Walter i s-a transmis să rămână în Ungaria fiindcă ar putea fi arestat imediat ce calcă în România. Soția și-a continuat drumul singură, Walter a fost transferat în Bekescsaba și interogat timp de 3-4 ore.

Nevoia de imigranți

Spre deosebire de alți frontieriști, Walter Kwanka este unul dintre puținii care susține valul de migrație care s-a abătut asupra Europei în ultimii ani. “Cu toții suntem migranți. Căutarea unei vieți mai bune ne leagă pe toți. Lucrez de ani buni în domeniul asigurările de pensie, nu vreau să fac comentarii politice, dar vă spun, în calitate de om informat care se confruntă cu realitatea zilnică: Germania are nevoie de sânge proaspăt, de forță de muncă. Nu știu cauzele, dar nemții nu mai produc copii.

Avem cel mai bun sistem de pensie din lume, dar acesta va ajunge în colaps dacă nu mizăm pe fiecare persoană cu două mâini dornică să muncească. O singură condiție trebuie respectată: imigranții să nu depășească 30% în nicio localitate fiindcă altfel nu se vor integra. România ignoră subiectul, Ungaria marșeaza cu toată puterea împotriva ei, dar mai devreme sau mai târziu vor trebui să o accepte”.

Cât privește regretele deciziei de a pleca din țară, Walter nu resimte niciuna. “Am avut o copilărie frumoasă aici și am plecat când era momentul. De ani de zile îi ajut pe oameni, inclusiv români, să se integreze mai ușor în Germania. Am văzut lumea întreagă. Am 64 de ani, joc fotbal în echipa de old boys al celor de la Bayern Munchen, cum aș fi putut realiza eu toate astea în România?”.

Walter mai are două surori. Una dintre ele a încercat să fugă din țară cu copilul în brațe, însoțită de soțul ei. Au fost prinsi. Ulterior, Walter a reușit să își scoată toți cei 30 de membri ai familiei din țară. Unii înainte, alții după 1989. ”Toți pe cale legală”, ne asigură el.

Zero toleranță pentru nostalgicii comunismului

Deși a plecat de aproape patru decenii, șvabul din Banat este în continuare conectat la situația din România și urmărește cu atenție tot ce se petrece în țară. “Iubesc România , dar urăsc mentalitatea și clasa politică. Mă tem că va fi un final urât. Nu pot să îi înțeleg pe tinerii care nici nu au prins acele vremuri, dar promovează pe Facebook că era așa de bine în epoca Ceaușescu.

Nu puteai să ieși din țară, când lumea era atât de mare. Primeai salariu, dar nu făceai nimic cu el. Ce să iei cu el, când asteptai cinci ani pentru o mașină. Tocmai că nu avea țara datorii era marea problemă a ei. Banii trebuie să se miște, altfel lenevesc și putrezesc”.

În ceea ce privește prelucrarea fenomenului frontierist de către autoritățile abilitate ale  statului, Walter Kwanka ramăne rezervat. “ Singura șansă ca fenomenul frontierist să nu piară în mormânt odată cu noi este să mișcăm chiar noi ceva. Noi trebuie să scriem această pagină care lipsește din cărțile de istorie. Altfel, generația de astăzi, ca și cea de mâine, nu va înțelege nimic din istoria României. Noi trebuie să le oferim această educație. Este responsabilitatea noastră.”

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Frontieriștii

Ultima oră