Varianta-şoc a unui important comisar european privind viitorul Uniunii Europene

02 Mar 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Varianta-şoc a unui important comisar european privind viitorul Uniunii Europene

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a prezentat miercuri cinci scenarii pentru viitorul Uniunii Europene după Brexit: 
lucrurile rămân neschimbate, UE merge înainte ca până acum; 
UE rămâne doar o piață unică, fără integrare politică;
varianta unei Europe cu mai multe viteze, în care unele state avansează mai repede decât altele;
varianta eficientă: o integrare mai puternică, dar în mai puține domenii;
varianta federalistă: o integrare mai mare în toate domeniile, statele urmând să împartă puterea, resursele și luarea deciziilor.

Potrivit surselor Euractiv, singura opțiune reală în viziunea lui Juncker este cea de-a treia, a unei Europe cu mai multe viteze, în care statele care vor mai mult vor avea posibilitatea să facă mai mult.

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, crede că și opțiunea desființării UE este posibilă și trebuie luată în calcul. El a declarat că în "Cartea Albă" prezentată de Juncker  se regăsește și opțiunea desființării blocului comunitar și ea trebuie examinată la fel ca celelalte.

"Putem continua în general la fel ca până acum, cu pași mărunți, să revenim la competențe mai naționale, să ne limităm la piața unică sau, de ce nu, să desființăm UE", a spus Moscovici, precizând totodată că el nu dorește ca această ultimă opțiune să se materializeze, dar că ea trebuie evaluată.

Moscovici a spus că opțiunea pe care el o susține este "un impuls proeuropean pentru ca UE să fie capabilă să-și apere mai bine cetățenii, să-i protejeze mai bine, să avanseze către mai multă democrație și mai mult dinamism economic, în special în interiorul zonei euro".

"Acum cetățenii noștri trebuie să dezbată, să se pronunțe.  Această analiză a Comisiei Europene este aici pentru a permite fiecăruia să tragă propriile concluzii. Apoi fiecare va trebui să lupte pentru convingerile proprii", a continuat comisarul Moscovici.

El a amintit în acest context de campania pentru alegerile prezidențiale din țara sa, Franța, unde opiniile sunt împărțite între susținerea unei aprofundări a integrării europene și o limitare a acesteia.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră