Un român de 21 de ani, arestat în Germania, fiind bănuit că plănuia un atentat terorist!

03 Feb 2017 | scris de Istvan Deak
Un român de 21 de ani, arestat în Germania, fiind bănuit că plănuia un atentat terorist! Galerie foto (2)

Un român în vârstă de 21 de ani, din Rhein-Neckar-Kreis, landul Baden-Wurttemberg, a fost arestat joi pe aeroportul din Frankfurt, fiind bănuit că ar avea legături cu o mişcare islamistă şi că ar fi participat la pregătirea unui atac în Germania, informează cotidianul german Bild.

Anunţul a fost făcut de Parchetul din Karlsruhe şi de poliţia germană.

 

 

Autorităţile germane au precizat că românul ar fi avut un schimb de mesaje pe Internet cu alte persoane, pe tema pregătirii unui atac. Deocamdată, anchetatorii nu dispun de informaţii despre o ţintă concretă a acestui eventual atac.

Nu este clar nici dacă românul este afiliat unei grupări jihadiste anume.

Românul a fost reţinut în momentul în care se pregătea să plece spre România, pe aeroportul din Frankfurt. Pe numele românului fusese emis anterior un mandat de arestare, precizează şi fr-online.de.

 

 

Poliția din landul Baden-Wurttemberg a efectuat o percheziție la domiciliul său și a confiscat documente și date pe suport informatic.

El a fost reţinut sub suspiciunea că ar fi pregătit o acţiune violent care reprezenta o ameninţare serioasă la adresa statului. Românul a fost prezentat vineri în faţa instanţei din Karlsruhe.

Alte stiri din Externe

Ultima oră