În timp ce o Franță exasperată și ostilă îi numără deja ultimele zile la Palatul Élysée, Emmanuel Macron continuă să sfideze timpul și realitatea. La fortul Brégançon, sub soarele arzător al Mediteranei, președintele mimează viitorul și refuză cu încăpățânare să pronunțe cuvântul "sfârșit", conform ParisMatch. Răsfățat de un cerc restrâns de loiali, dar respins categoric de o majoritate care nu-l mai suportă, șeful statului se agață de putere ca și cum destinul său abia ar începe. "Îți vorbește ca și cum ar fi etern", mărturisește, sub protecția anonimatului, un membru al executivului. "Ca și cum i-ar mai fi rămas încă trei mandate!" Ruptura de realitate a devenit atât de stridentă pe holurile guvernului, încât, într-o zi, un ministru a lăsat la o parte orice menajamente diplomatice și i-a aruncat-o direct în față: "Vrei, nu vrei, va trebui, la un moment dat, să pleci!"
«Fluctuat nec mergitur». Aflat în vacanta la Brégançon, în sudul Frantei, Macron visează să își însușească deviza Parisului: «Bătut de valuri, nu se scufundă»
Emmanuel Macron nu este o persoană matinală. Când coboară spre "biroul său exterior", amenajat în vârful fortului Brégançon, soarele este deja sus pe cer. Merge de-a lungul balustradei de piatră care urmărește stâncile abrupte ale acestui promontoriu stâncos, până la o terasă discretă orientată spre apele albastre. Acolo lucrează vara.
Cadrul este simplu: o masă, un mic frigider, o cafetieră. Un vizitator s-a mirat într-o zi să îl vadă pe președinte pregătindu-și singur expresso-ul. Nimic mai obișnuit, în aparență. Totuși, nimic mai rar într-o viață în care cele mai simple gesturi sunt de regulă îndeplinite de alții.
Zilele, președintele și le petrece în principal la telefon. Cu colaboratorii rămași la Paris, atunci când aceștia nu sunt ei înșiși plecați. De asemenea, și cu membrii guvernului.
Incendiile rămân o preocupare, explică anturajul său. De altfel, a așteptat ca incendiul care devasta departamentul Gironde să fie stabilizat înainte de a merge pe coasta Varului, pe 29 iulie. De atunci, s-a implicat mai întâi în dosarul FIFA, sunându-l direct pe Gianni Infantino, președintele organizației, pentru a protesta împotriva ideii acestuia de a deschide societatea către investiții private. Ideea a fost în cele din urmă abandonată.
Apoi a multiplicat schimburile de opinii cu omologii săi străini pe tema Iranului: Abdel Fattah El-Sisi (președintele Egiptului), Mohammed bin Salman (prințul moștenitor și prim-ministrul Arabiei Saudite), Abdullah al II-lea (regele Iordaniei) și Ali Al-Zaidi (prim-ministrul irakian). Și deja pregătește vizita istorică a Papei în Franța, planificată pentru sfârșitul lunii septembrie. Așa îi decurg vacanțele. «Studioase», ca să folosim formula consacrată de echipele sale.
Emmanuel Macron iubește viteza
După ora 17:00, în schimb, ritmul se schimbă. Se alătură ofițerilor săi de securitate (OS) — cei care veghează asupra lui de ani de zile. Merge la mica piscină supraterană, instalată la umbra chiparoșilor. Are abia un metru adâncime. A fost amenajată la începutul primului mandat, oficial pentru a «proteja intimitatea la scăldat a copiilor».
Atmosfera de acolo este lejeră. Lumea se îmbrâncește, se hârโจnește. Ca între băieți. «Nu suntem departe de atmosfera dintr-o tabără de vară», zâmbește un consilier din trena Primei Doamne.
Într-o vară, găleți cu apă zburau de la etajele fortului. Anul acesta, glumele continuă pe mare. Jet-ski-ul este preferatul său; Emmanuel Macron iubește viteza. Pe la prânz, i se întâmplă uneori să dispară timp de o oră pentru o ședință de box cu unul dintre ofițerii de securitate. La fiecare două zile, se întâlnește cu câțiva dintre ei pe înălțimile din Bormes-les-Mimosas pentru o alergare de 12 kilometri prin garigă. Aceleași fețe, aceleași obiceiuri.
«Sunt aproape zece ani de când se cunosc și împărtășesc, ca să spunem așa, o anumită intimitate», comentează unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai șefului statului. Cu timpul, cei care îl înconjoară au ajuns să formeze un cerc aparte. «Familia lui de la Palatul Élysée», se spune la palat.
"Când te ocupi de politica internațională, crești în sondaje"
Cu propria familie, legăturile par mai complexe. Apropiații care vin la Brégançon sunt mai ales cei ai Brigittei. În special fiicele ei, Laurence și Tiphaine. Sébastien, fiul ei, preferă să stea departe de putere. «Este singurul care nu mi-a creat niciodată probleme», repetă adesea Prima Doamnă.
Când a ajuns la Palatul Élysée, în 2017, știa deja ce o poate costa această viață — campania îi oferise o avanpremieră. Ce nu știa încă era cât îi va costa pe ai ei. «Sper să nu se piardă», îi mărturisea ea atunci primului ei șef de cabinet, Pierre-Olivier Costa. Viața a făcut ca cele două fiice ale sale să se despartă de partenerii lor în timpul mandatelor soțului ei. Brigitte s-a simțit responsabilă: «Pentru că Élysée. Pentru că eu. Pentru că alegerile mele», avea să înșiruiască ea într-o convorbire telefonică, anul trecut, cu acest fost consilier, care a încercat să-i demonstreze, cu statistici în mână, că în Franța un cuplu din două divorțează. «Deci două din trei nu e chiar atât de departe.»
Dacă se îngrijorează atât de mult pentru ce li s-ar putea întâmpla, este pentru că rămâne o mamă, înainte de toate. Și pentru că alături de ei regăsește ceea ce puterea i-a luat treptat: o viață în care nu trebuie să se prefacă.
"Toată lumea își imaginează că toate astea trec pe lângă noi fără să ne atingă. Este fals. Nimic nu trece neobservat. Nimic!", îi mărturisea ea unei prietene după dizolvarea Adunării Naționale. În seara primei sale alegeri, Emmanuel Macron i-a șoptit la ureche lui Sibeth Ndiaye: "Iartă-mă pentru ce va urma."» Știa deja că puterea izolează, expune și devorează. "Politica e o treabă de dulăi", mai oftează el uneori.
Adversitate. Termenul nu este prea tare pentru a descrie ce îi așteaptă după această paranteză estivală. Ultima înaintea încheierii unui deceniu la putere. Zece ani de lumini și umbre, de cuceriri și eșecuri, de certitudini și îndoieli.
"Ați văzut cifrele?"», i-a aruncat recent, mândru de poanta sa, unul dintre veteranii care îl însoțesc pe președinte de ani de zile. «Când te ocupi de politica internațională, crești», a continuat el, făcând referire la ușoara creștere înregistrată de Emmanuel Macron în ultimele sondaje de opinie. Apoi s-a oprit o secundă, cât să lase vorba să-și facă efectul, înainte de a adăuga: «Ocupă-te deci exclusiv de internațional!»
Chiar și într-un an cu aer de turneu de adio, un președinte căruia nu-i place nimic mai mult decât să-i ia pe toți prin surprindere. © DR
Directorul general al Ifop, Frédéric Dabi, confirmă pentru Paris Match: dacă șeful statului reușește să mențină o bază de opinii favorabile de peste 20%, în condițiile în care François Hollande scăzuse sub pragul de 5% la finalul mandatului său, este în primul rând pentru că francezii îi recunosc acțiunea în străinătate. "În rest, sunt severi", rezumă el.
În acea zi însă, în fața acestui vechi camarad de drum, președintele a spus simplu: «O să cobor din nou în arenă.» Nu se gândea atunci la sondaje, ci la scena politică. «Îl mănâncă pielea», comentează sobru un fidel.
Ipoteza Castex
Anturajul său ne asigură totuși că nu se va «amesteca în alegerile prezidențiale». Consilierul în cauză precizează: «Nu va participa la o alegere la care nu este candidat.» O regulă constituțională pe care Emmanuel Macron o consideră însă o «prostie sinistră».
La Élysée, place să se spună că candidații din blocul de centru au calitățile defectelor lor. Gabriel Attal, mai întâi: are o dorință uriașă, se observă. Asta e forța lui, dar și ce îl face un om singur. Édouard Philippe are tot ce îi trebuie pentru acest exercițiu: statură, experiență, credibilitate. Cu excepția, poate, a acestei dorințe arzătoare care îl animă pe concurentul său.
Dar Bruno Retailleau? Se vorbește puțin despre Bruno Retailleau. Lumea se amuză lansând ipoteze care alimentează presa și care, uneori, îi plac "șefului", cum este numit președintele la Palat. Jean Castex, de exemplu. Apreciat de francezi, ce-i drept, fostul prim-ministru, în prezent șef al SNCF, nu are totuși nicio intenție să părăsească ceea ce consideră a fi "jobul visurilor sale". Ideea este de altfel considerată suprarealistă de unii miniștri: «Păi bine, dar tu nu știi dacă cauți un președinte sau un administrator de bloc..."
«Îți vorbește ca și cum ar fi etern (...) Ca și cum i-ar mai fi rămas încă trei mandate!»— Un membru al executivului
Dincolo de anecdotă, există acel lucru pe care Emmanuel Macron cu greu acceptă să-l privească în față: sfârșitul. Peste un an. Nici măcar.
«Îți vorbește ca și cum ar fi etern», relatează un membru al executivului. «Ca și cum i-ar mai fi rămas încă trei mandate!» Atât de mult încât, într-o zi, acest ministru l-a interpelați fără nicio ocolire: «Vrei, nu vrei, va trebui, la un moment dat, să pleci!»
Președintele aude, evident. Dar refuză încă să accepte. «Ultimul an trebuie să fie cel al acțiunii», susține unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, împrumutând din metafora fotbalistică ideea că chiar și în prelungiri se mai pot marca goluri. Se gândește la legea privind sfârșitul vieții, adoptată recent în Parlament și asupra căreia Consiliul Constituțional trebuie să se pronunțe înainte de promulgare. Sau la interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani, pe care o susține cu îndârjire încă de la început — la fel ca soția sa.
La ultimele sale urări de Anul Nou adresate francezilor, nu mai vorbea despre a prezida până în «ultimul sfert de oră», ci până la «ultima secundă». «Urasc rămas-bunurile...», repetă el de fiecare dată când trebuie să le spună.
Din biroul său orientat spre Marea Mediterană, își imaginează oare acel moment? Sau preferă deja să se gândească la ce va urma? «Resemnarea, îngerul meu, este un suicid cotidian», scrie Balzac în «Iluzii pierdute». Iar Emmanuel Macron îl iubește pe Balzac.
