Toleranța europeană și stabilitatea democratică se află astăzi într-un punct de cotitură fără precedent. În timp ce valurile de migrație ilegală expun cu brutalitate vulnerabilitățile geopolitice ale continentului, incapacitatea cronică a instituțiilor de la Bruxelles de a-și securiza granițele nu mai este doar o deficientă administrativă, ci o amenințare existențială. Ruptura tot mai profundă dintre deciziile elitei politice și așteptările cetățenilor riscă să transforme proiectul european - odinioară un simbol al ordinii și securității - într-o structură neputincioasă, incapabilă să-și protejeze propriile valori și propriii cetățeni, scrie o cronica Le Figaro
Problema migrației ilegale către Europa, organizată de rețele de traficanți și facilitată de ONG-uri europene inconștiente, nu este nouă. Însă niciodată incapacitatea UE de a-și proteja frontierele nu a fost expusă printr-un episod atât de strigător la cer precum cel de la Ceuta.
Ce ar putea ieși din reuniunea de urgență a miniștrilor de interne din Uniunea Europeană (UE) de marți, 4 august 2026? Aceasta va fi dedicată problemei migrației ilegale din Africa și Orientul Mijlociu către UE. Opinia publică și liderii politici europeni au fost traumatizați de invazia brutală a Ceutei, enclavă spaniolă din Maroc, de către 60.000 de indivizi extraeuropeni, în zilele de 30 și 31 iulie 2026. Ca dovadă că problema panichează de acum marea majoritate a curentelor politice europene, această reuniune de urgență a fost cerută deopotrivă de Giorgia Meloni – șefa unui guvern ce întruchipează în Italia o dreaptă deschis radicală – și de Mette Frederiksen, lidera foarte social-democrată a guvernului danez.
Problema migrației ilegale către Europa, organizată de rețele de traficanți de ființe umane dornici să se îmbogățească rapid și facilitată de ONG-uri europene inconștiente, nu este nouă. Însă niciodată incapacitatea UE de a-și proteja frontierele nu a fost expusă printr-un episod atât de strigător la cer. Mulți se întreabă dacă nu cumva s-a ajuns în momentul în care picătura chinezească va umple paharul.
În această afacere, rolul Marocului, ai cărui jandarmi și-au părăsit brusc posturile de control, este departe de a fi clar. Ne amintim că, în 2021, aproximativ zece mii de clandestini au putut invada brusc Ceuta doar pentru că liderul Frontului Polisario fusese internat într-un spital din Spania. Astăzi, Spania se întreabă dacă a fost doar victima neglijenței marocane (rară în materie de securitate) sau mai degrabă a unor represalii politice, pe fondul unei tentative de apropiere între Madrid și Alger.
Cetățeni europeni șocați
Șantajul migrator practicat de țările vecine UE nu este nici el un fenomen nou. A fost folosit de Turcia la sfârșitul lunii februarie 2020. Furios din cauza morții câtorva zeci de soldați turci în provincia siriană Idlib, președintele Erdoğan a anunțat că Turcia nu va mai împiedica migranții de pe teritoriul său să ajungă la frontierele UE. Zeci de mii de tineri bărbați extraeuropeni au luat cu asalt punctul de frontieră grec de la Kastanies. Europa nu purta nicio răspundere pentru incidentul sângeros din Idlib, dar autocratul turc trebuia să găsească un țap ispășitor căruia să-i impute regretabilul incident. Sărmana UE! S-ar putea imagina vreodată ca cei doi mari competitori comerciali ai săi, Statele Unite ale Americii și Republica Populară Chineză, să fie supuși unor șantaje exercitate de vecinii lor?
Țările din nordul Europei, odinioară foarte generoase în privința azilului „politic”, nu au apreciat deloc episodul Ceuta. „Suedia nu îi va accepta pe migranții care, după ce au tranzitat Spania, își continuă drumul spre nordul Europei”, a avertizat Ulf Kristersson, prim-ministrul suedez. Suedia nu face excepție în raport cu Franța, Germania sau Anglia. Și acolo a fost depășită capacitatea societății de a absorbi persoane provenite din civilizații foarte diferite și care afișează moravuri puțin compatibile cu tradiția locală.
În marea lor majoritate, cetățenii europeni sunt foarte șocați de migrația ilegală. Ei concep Uniunea Europeană, pe care au construit-o piatră cu piatră de la Tratatul de la Roma din 1957, ca pe o mare casă comună. În această casă se circulă, se fac schimburi și te poți stabili unde dorești. Pentru a evita dezordinea, există reguli stricte de conviețuire, dar acestea au fost elaborate în comun. Și iată că indivizi veniți de pe alte continente, trăind după alte idealuri și sfidând vizele, forțează ușile casei comune fără a fi fost invitați. Fenomenul este deja bizar, dar cel mai surprinzător este că administratorii casei comune, desemnați de locuitorii ei, s-au arătat, de-a lungul deceniilor, incapabili să închidă ușile în fața persoanelor indezirabile.
Țările europene suferă astăzi în mod regulat din cauza unor atentate teroriste sângeroase legate de o religie extraeuropeană. Aceasta arată cât de masive au fost migrația extraeuropeană și neasimilarea în decursul a două generații. La începuturile Pieței Comune, nimeni nu și-ar fi imaginat că într-o zi vor exista sute de moschei pe solul european.
Desigur, există în Franța, ca și aiurea în Europa, adepți fanatici ai societăților multiculturale. Aceștia au ziarele lor, partidele lor politice, asociațiile și ONG-urile lor. Într-o societate liberă ca a noastră, acesta este evident dreptul lor. Însă se întâmplă ca ei să fie în minoritate. Marea majoritate a cetățenilor europeni sunt nemulțumiți că li s-a impus o societate multiculturală fără să li se ceară părerea. Statele membre ale UE și Uniunea însăși au organizat tot felul de consultări, alegeri, referendumuri etc., fără a-și întreba vreodată cetățenii asupra acestei chestiuni totuși fundamentale: în ce tip de societate doriți să trăiți?
Cel mai mare paradox politic european actual este că partidele de stânga multiculturaliste invocă legea democratică sfântă a votului popular pentru a pune la punct capitalismul, dar o resping când vine vorba de apărarea frontierelor. La Bruxelles, la Consiliu, la Comisie, la Parlament și la diferitele curți de justiție, s-a înțeles oare bine că votul popular încă există și că nu este opțional să se țină cont de el? S-a înțeles că UE însăși riscă să moară într-o zi dacă va continua să se arate incapabilă să-și protejeze cetățenii? Am, din păcate, îndoieli. Căci constat cu amărăciune că instituțiile europene s-au închis treptat, fără să vrea, într-un turn de fildeș.
