Conflictul din Orientul Mijlociu readuce în prim-plan vulnerabilitățile structurale ale Uniunii Europene în materie de securitate energetică. Deși Bruxelles-ul încearcă să tempereze temerile privind aprovizionarea, realitatea arată o combinație periculoasă: rezerve de gaz la un nivel îngrijorător de scăzut, volatilitate accentuată a prețurilor și o dependență în creștere de gazul natural lichefiat din Statele Unite. Într-un context geopolitic instabil și cu obiectivul declarat de a elimina complet gazul rusesc până în 2027, Europa riscă să intre într-o nouă spirală a costurilor energetice ridicate, cu impact direct asupra industriei și competitivității economice, scrie Le Figaro
Dacă conflictul din Orientul Mijlociu se prelungește, aprovizionarea ar putea deveni extrem de costisitoare, în condițiile în care stocurile europene sunt la un nivel foarte scăzut, iar prețurile au început deja să crească semnificativ.
În Europa, efectele războiului din Orientul Mijlociu sunt directe și deja vizibile. Blocarea actuală a exporturilor a dus la o creștere de 70% a prețului gazului și de 12% a petrolului. Referința europeană pentru gaz, bursa TTF din Olanda, a sărit de la 32 la peste 53 de euro pe megawat-oră (MWh), înainte de a scădea miercuri la 49 de euro. Totuși, nu este cazul de panică: această creștere este relativă în raport cu vârfurile atinse în februarie 2022, la invadarea Ucrainei, și în august 2022, când piața a realizat că fluxurile rusești către Europa vor dispărea (atunci prețul depășise 190, respectiv 330 de euro).
Bruxelles-ul a încercat să liniștească apele, afirmând că războiul actual nu generează „îngrijorări imediate” pentru aprovizionarea membrilor UE. În Franța, ministrul Economiei, Roland Lescure, a asigurat marți că nu există „niciun risc de aprovizionare pe termen scurt” pentru gaz și benzină.
Deși situația este mai puțin critică decât în 2022, deoarece Uniunea Europeană și-a diversificat sursele, riscurile persistă. Potrivit Eurostat, Qatar este al patrulea furnizor de GNL (gaz natural lichefiat) al Europei, după SUA, Rusia și Algeria. Din acest motiv, doar 6% din importurile europene de GNL trebuie să tranziteze Strâmtoarea Hormuz, poarta de intrare în Golf, care este în prezent blocată. Aceasta reprezintă doar 3% din importurile totale de gaz ale UE și aproximativ 1,7% din consumul său global. Spre comparație, acum patru ani, 45% din gazul importat și aproape 40% din cel consumat în UE proveneau din Rusia.
Niveluri de rezervă îngrijorător de scăzute
Cu toate acestea, Europa încheie acest sezon hibernal cu stocuri de gaz deosebit de mici. Rezervele erau pline în proporție de doar 30% la sfârșitul lunii februarie, iar peste o lună va fi necesară reconstituirea lor. Dacă situația din Orientul Mijlociu nu se calmează, clienții Qatarului vor intra în competiție pentru a găsi alte surse de aprovizionare.
„Europa este mult mai puțin dependentă de petrolul și GNL-ul din Golf decât China, India, Japonia sau Coreea de Sud”, explică Simone Tagliapietra, expert la Institutul Bruegel. Totuși, el avertizează că, din cauza rezervelor slabe, Europa ar putea fi „constrânsă să concureze cu cumpărătorii asiatici”, ceea ce va amplifica tensiunile asupra prețurilor. Economistul Thierry Bros estimează că, dacă conflictul se prelungește, prețul gazului european ar putea ajunge la 150 de euro pe MWh în șase luni.
O oportunitate pentru producătorii americani
Această criză este o veste excelentă pentru producătorii americani de GNL, mai ales că Europa a ezitat să încheie contracte pe termen lung care ar fi protejat-o de variațiile bruște de preț. Companiile americane, care au construit recent numeroase terminale de GNL, se află acum într-o poziție confortabilă.
„În ultimii patru ani, Europa nu a făcut nimic pentru aprovizionarea sa. Suntem din nou luați prin surprindere de un război”, acuză Thierry Bros, avertizând că efortul de a umple rezervele pentru iarna viitoare va fi complicat și va accelera dezindustrializarea. Situația este delicată și pentru că UE s-a angajat să oprească achizițiile de gaz rusesc (care încă reprezintă 12,7% din importurile de GNL) până în octombrie 2027.
Dependența de „gazul unchiului Sam”
Deși suntem „mai bine înarmați decât acum patru ani”, după cum afirmă Phuc-Vinh Nguyen (Institutul Jacques Delors), dependența de SUA crește alarmant. Până la sfârșitul anului 2025, gazul american reprezenta 60% din achizițiile de GNL. Unele studii prevăd că, până în 2030, 40% din gazul consumat de UE va veni din Statele Unite.
Această perspectivă îngrijorează experții, care îndeamnă UE să mizeze mai mult pe resurse proprii, cum ar fi gazul verde (biometanul), sau să reducă și mai mult consumul. În timp ce țări precum Danemarca și-au relansat discret producția în Marea Nordului, alți specialiști, precum Thierry Bros, critică pasivitatea europeană: „Europa se satură de vorbe frumoase și modele teoretice, dar acestea nu funcționează. Ar trebui să producem biometan și gaz chiar aici, în Europa”.
