Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia, după ce a respectat timp de trei zile „armistițiul energetic” anunțat de Donald Trump. Președintele Volodimir Zelenski spune că, în acest timp, Moscova a continuat să lovească infrastructura energetică ucraineană. Liderul de la Kiev a făcut anunțul într-un interviu acordat la Londra, potrivit Financial Times.
„Interdicția a fost ridicată. Am terminat cu asta”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean a explicat că a cerut personal comandanților militari să oprească loviturile, ca să nu ofere nimănui un pretext. „Le-am spus: «Nu atacați sectorul energetic. Vor spune că noi am încălcat armistițiul energetic. Nu vreau să intru în acest joc». De aceea, timp de trei zile nu am atacat niciun sistem energetic al Rusiei, nici pe cele de motorină, nici altele, iar timp de trei zile ei ne-au atacat pe noi”, a spus Zelenski.
Potrivit Financial Times, liderul de la Kiev este furios pe Washington din cauza întreruperii schimbului de informații militare, pe care o numește „periculoasă”. Este furios și din cauza încetinirii serviciului de internet prin satelit Starlink. Zelenski spune că militarii americani i-au avertizat pe omologii ucraineni: „Dacă nu opriți loviturile, vom bloca informațiile militare”. Ulterior, problema le-a fost prezentată ca o defecțiune tehnică. Zelenski respinge această explicație și în cazul Starlink: „Nu a fost o problemă tehnică, a fost o chestiune de voință”.
Întrebat dacă ar opri din nou atacurile pentru a repara relația cu Casa Albă, Zelenski a răspuns că minimul acceptabil ar fi livrarea unor rachete suplimentare pentru sistemele Patriot.
Președintele ucrainean a criticat dorința Washingtonului de a încheia afaceri cu Moscova. El spune că Trump are o afinitate instinctivă pentru autocrați și pentru oamenii foarte bogați. „Spune deschis și cu voce tare că îi plac asemenea oameni și că îi respectă. Pentru el, oamenii care pot fi lideri timp de 20, 30, 40 de ani sunt oameni foarte puternici”, a declarat Zelenski.
Zelenski se teme că oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice ar putea deschide calea unor noi înțelegeri între Statele Unite și Rusia, inclusiv în domeniul gazelor. Acestea ar aduce bani în plus mașinii de război a lui Putin. „Afacerile dintre Statele Unite și Rusia sunt o chestiune interesantă. Cred că americanii vor să deruleze proiecte energetice și, desigur, le este greu să facă asta cât timp în Europa este război”, a spus el.
Liderul ucrainean recunoaște că lupta împotriva Rusiei ar fi „foarte grea” fără sprijinul american și numește Statele Unite un partener „strategic”. Totuși, avertizează că disputele din tabăra occidentală îl ajută pe Kremlin. „Ruptura dintre Europa și Statele Unite sau dintre Ucraina și Statele Unite îl ajută pe Putin să-și unească națiunea. Îi dă un sentiment de succes. Îl ajută să simtă că nu pierde, ci câștigă”, a spus Zelenski. „Rusia poate lupta împotriva noastră, a tuturor, dar numai dacă nu suntem uniți”, a adăugat el.
„Vom găsi o soluție, dar este mai bine să nu-i oferim lui Putin un nou răgaz sau o nouă voință de a lupta”, a conchis președintele ucrainean.
Interviul vine pe fondul celei mai grave crize dintre Kiev și Washington din ultimele luni. Pe 9 octombrie, Donald Trump a anunțat un acord cu Rusia privind livrările de motorină, menit să tempereze prețurile la carburanți. A doua zi, Trump a condamnat atacurile ucrainene asupra infrastructurii petroliere rusești și a cerut înlocuirea lui Zelenski. Pe 11 octombrie, președintele american a anunțat un „armistițiu energetic”, despre care Kievul a spus că nu fusese informat. Trump a negat miercuri că Statele Unite ar fi oprit schimbul de informații cu Ucraina.
Zelenski a avut miercuri întrevederi la Londra cu premierul britanic Andy Burnham și cu regele Charles al III-lea. Este așteptat la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European din 15 și 16 octombrie.
Q: How much longer will you maintain the stoppage of attacks on Russian refineries? Zelensky: That's it. The block is out. This evening, I spoke to my military people after they again killed people today, after such a massive attack. https://t.co/XeqgumkF9n
— Opinion Reports (@OpinionReports) October 15, 2026



