Trump a primit prima doză de Remdesivir. Ce spune medicul despre starea lui

03 Oct 2020 | scris de I.D.
Trump a primit prima doză de Remdesivir. Ce spune medicul despre starea lui

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, care a fost diagnosticat cu Covid-19 și internat în spital, se simte bine, nu are nevoie de oxigen, nu mai are temperatură, poate să respire, se poate plimba, au declarat, sâmbătă, medicii care îi monitorizează starea de sănătate.

Dr Sean Conley, medicul preşedintelui Trump, împreună cu echipa sa, a vorbit despre starea acestuia în faţa Centrului Medical Militar Walter Reed.
Donald Trump a transmis mulţumiri pentru tot sprijinul medical. „Avem tot necesarul aici, preşedintele se simte foarte bine. Am recomandat să-l aducem pe preşedinte aici, ca o măsură de precauţie, pentru a-l monitoriza”, au spus medicii.

„Sunt foate mândru de echipa medicală de aici şi sunt onorat că putem să-i acordăm îngrijiri medicale preşedintelui. Primeşte multiple îngrijiri, îl monitorizăm atent pentru posibile complicaţii”, a spus Conley.

I-au fost monitorizate funcţia cardiacă, ficatul, rinichii, care sunt normale. „Se simte bine, poate să respire, se poate plimba, este într-o stare de spirit foarte bună, chiar mi-a zis că ar putea pleca astăzi din spital”, a declarat Conley.

În urmă cu 48 de ore, preşedintele a primit un tratament cu anticorpi, „îl monitorizăm atent, a primit prima doză de Remdesivir”. Îl încurajăm să mănânce, să se hidrateze şi să se concentreze la lucrurile care-i fac bine. De 24 de ore nu mai are febră, suntem optimişti. Are foarte multe de făcut şi le va face. Ultima oară când i-a fost măsurat nivelul de oxigen era de 96. Nu a avut nevoie deloc în această dimineaţă”, au mai precizat specialiştii.

Întrebaţi de jurnalişti când va fi externat preşedintele, medicii au spus că nu au luat în calcul o anumită dată, dar au subliniat că liderul de la Casa Albă „se simte foarte bine” şi că trebuie „monitorizat, pentru că poate apărea un proces inflamatoriu”, a spus Sean N. Dooley.

„În acest moment, toţi indicatorii arată că nu are nevoie de oxigen”, au subliniat medicii. Primeşte toate îngrijirile necesare şi pentru moment nu sunt motive de îngrijorare. Remdesivir acţionează un pic diferit, încercăm să maximizăm toate aspectele îngrijirii sale. Preşedintele acceptă tot ce-i propunem în ceea ce priveşte îngrijirea lui”, a declarat Conley, care a adăugat că preşedintele a fost testat constant.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră